La IRO Iași există un loc special destinat colectării medicamentelor neutilizate sau expirate.
Începând de luni, a fost amenajat un spaţiu special la parterul Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi, destinat colectării deşeurilor de medicamente neutilizate sau expirate provenite de la populaţie.
Mirela Grosu, managerul IRO Iaşi, a informat că locuitorii din Iaşi au posibilitatea să depună deşeurile de medicamente în recipienţi speciali, cu coduri de culoare diferite, care se găsesc amplasaţi în holul de la parterul Ambulatoriului Extern, situat în corpul C al clădirii de pe strada General Henri Mathias Berthelot.
Citește și Eveniment magic dedicat sărbătorilor de iarnă oferit de Filarmonica „Moldova” Iași
„Populaţia poate lăsa medicamentele expirate sau pe cele pe care nu le mai utilizează în cei patru recipienţi cu sistem antiretur, de luni până vineri, între orele 8,00-14,00”, a spus Mirela Grosu.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!