Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Liberty Galaţi anunţă repornirea producţiei de oţel

Liberty Galaţi anunţă repornirea producţiei de oţel. La o lună și jumătate după ce a confirmat închiderea Furnalului nr. 5, singurul furnal operațional, combinatul siderurgic Liberty Galați anunță, printr-un comunicat de presă, că se pregătește să redeschidă producția în următoarele zile. Decizia vine în urma unei întâlniri la București între:

  • președintele Executiv al LIBERTY Steel Group, Sanjeev Gupta,
  • viceprim-ministrul României, Marian Neacșu.

Redeschiderea este motivată de cererea solidă pentru produsele din tablă groasă și acoperite organic.

În comunicat se menționează că discuțiile de la București au abordat atât planurile imediate de repornire a furnalului pentru a furniza produse din oțel clienților locali din infrastructură și construcții navale, cât și investițiile planificate de LIBERTY pentru transformarea companiei într-un producător de oțel verde.

Compania a solicitat sprijinul guvernului pentru alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și pentru implementarea mecanismelor de susținere a marilor consumatori industriali de energie.

Citește și: Sistemul de telemedicină din spitale va fi refăcut.

Viceprim-ministrul a subliniat importanța combinatului pentru economia românească și necesitatea continuării investițiilor în decarbonizare. Redeschiderea Furnalului Nr. 5 vizează maximizarea avantajelor portofoliului de produse din oțel și accelerarea producției pe măsură ce piața se redresează.

Furnalul nr. 5 a mai fost oprit din producție în trecut din cauza lipsei de comenzi și a schimbărilor din piața mondială de oțel, inclusiv în perioada decembrie 2022-martie 2023 pentru lucrări de mentenanță și îmbunătățiri de 18,3 milioane lei și din nou în octombrie 2023. Aceasta a fost urmată de o altă închidere între decembrie 2023 și februarie 2024.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!