Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Ministerul Educației propune un program de accelerare a studiilor pentru elevii cu rezultate excelente

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică un proiect care permite elevilor cu performanțe excelente să parcurgă doi ani de studiu într-unul singur. Conform proiectului, elevii trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a beneficia de acest program accelerat. Proiectul prevede că vor putea aplica doar elevii care au obținut calificativul „Foarte bine” sau nota 10 la toate materiile.

Elevii interesați vor putea aplica o singură dată în fiecare ciclu de învățământ: primar, gimnazial și liceal. Aplicarea va fi posibilă începând cu clasa a III-a. Dar nu și la începutul unui nou ciclu de învățământ, respectiv în clasele a V-a și a IX-a. Proiectul stipulează că elevii trebuie să promoveze un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare. Toate acesteaa cu un punctaj de cel puțin 80% din totalul punctajului.

Citește și: Licitații publice organizate de ECOPIAȚA și Ocolul Silvic Cetățuia

Pentru a participa la program, elevii trebuie să fie prezenți la minimum jumătate din orele anului școlar și la cel puțin 40% din cursurile celui de-al doilea an de studiu, conform unui plan personalizat de învățare. În plus, înscrierea în program se face între 1 martie și 1 mai, iar cererea trebuie depusă de un părinte sau tutore legal.

După validarea cererii, elevii vor fi testați până la finalul anului școlar. Profesorii, consilierul școlar și medicul școlii vor întocmi un raport pentru a decide admiterea sau respingerea elevului în program. Proiectul se află în dezbatere publică și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat

decembrie 12, 2024

Plata cu cardul, acum disponibilă la poștași,...

decembrie 12, 2024

Meteorologii ANM au emis patru avertizări Cod...

decembrie 12, 2024

România intră oficial în Spațiul Schengen începând...

decembrie 12, 2024

Tentativă de trecere a frontierei cu o...