Municipalitatea ieşeană a semnat contractul pentru livrarea a 18 tramvaie.
Primarul Mihai Chirica a semnat contractul de achiziție a 18 tramvaie noi cu fonduri europene prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Primăria Municipiului Iași a primit două oferte la licitația organizată în acest scop. Ofertele au fost depuse de companiile PESA (Polonia) și Bozankaya (Turcia), care au adus deja câte 16 tramvaie moderne în orașul nostru.
După o serie de contestații soluționate recent, licitația a fost câștigată de compania Bozankaya. Aceasta a avut o ofertă net superioară celei poloneze. În valoare de 141.390.00 lei fără TVA (168.254.100 lei cu TVA, circa 34 de milioane de euro).
Compania din Turcia va trebui să livreze tramvaiele până cel târziu la 30 iunie 2026, termenul de finalizare al PNRR.
Finanțarea este asigurată prin intermediul PNRR – Componenta 10 „Fondul Local”. Proiectul este realizat de municipalitate – ca și licitația de achiziție – având o valoare totală de 177.217.200 lei fără TVA (210.888.468,00 lei cu TVA), respectiv circa 42,7 milioane de euro.
Tramvaiele vor avea lungimea de circa 22 de metri, minim 135 locuri. Din care minim 30 pe scaune, minim 5 locuri accesibile pentru persoane cu dizabilități și toate dotările moderne (aer condiționat, instalație de încălzire, sistem de supraveghere și audio-video, panouri LED, echipamente Wi-Fi, sistem GPS, sistem de avertizare la coliziune etc.).
Două oferte primite la licitația pentru achiziția a 25 de autobuze electrice
În această perioadă Primăria Municipiului Iași finalizează și evaluarea celor două oferte primite la licitația pentru achiziția a 25 de autobuze electrice cu o lungime de 10 metri. A 25 de stații de încărcare rapidă și a opt stații de încărcare lentă. Acestea au fost depuse de două companii din Turcia, Anadolu și Bozankaya. Aceste firme au mai livrat mijloace de transport în comun în orașul nostru.
Proiectul are o valoare totală de 71.174.857,95 lei, cu TVA. Adică în jur de 14,4 milioane de euro. Și este finanțat tot cu fonduri europene prin intermediul PNRR – Componenta 10 „Fondul Local”.
Citește și Rata infracţionalităţii stradale, în scădere la Iaşi
Cele 25 de autobuze electrice vor avea o capacitate de transport de minim 50 de persoane, din care minim 24 pe scaune, și vor fi distribuite pe traseele 19, 20, 27, 30, 41, 44, 46, 47 și 49.
„Grație fondurilor europene, prin PNRR și Programul Operațional Regional, orașul nostru va avea în total 119 de mijloace de transport electrice (50 de tramvaie și 69 de autobuze), în valoare totală de aproximativ 744 de milioane de lei, respectiv circa 150 de milioane de euro”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!