Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

O investiție de opt milioane de euro, blocată de gândaci și broaște. Viza un pod peste Siret

Construirea unui pod peste Siret, blocată de gândaci și broaște. Investiția de aproximativ opt milioane de euro este în pericol. Construirea podului, care ar fi urmat să lege județele Botoșani și Suceava, a fost sistată. Asta după ce Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate a transmis că în perimetrul respectiv au fost descoperite specii protejate. este vorba despre o specie de broască și două specii de gândaci protejate de lege. Anunțul a fost făcut recent de către președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici. Discuția a vut loc în cadrul unei întrevederi cu ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Astfel, din cauza protejării acestor broaște și gândaci, autoritățile județene din Botoșani și Suceava ar putea pierde o finanțare de opt milioane de euro.

“Consiliile Județene Botoșani și Suceava au identificat soluțiile pentru reluarea unei investiții majore la nivelul celor două județe. Mă refer aici la acel proiect blocat de ani de zile: podul de peste Siret, de la Talpa. Cele două consilii județene au semnat un acord, au realizat expertizele tehnice. Mai mult decât atât, am realizat și studiul de fezabilitate pentru acest pod extrem de important pentru noi.

Este o investiție de aproape opt milioane de euro. O investiție blocată de altfel de ariile protejate pentru că, în zonă, ce să vedeți, trăiesc doi gândaci: rădașca și croitorul cenușiu. Și, mai mult decât atât, broasca europeană de baltă”, a afirmat Federovici, citată de Agerpres.

Ministrul Mediului caută soluții

Ministrul Mediului a atras atenția că, în ciuda faptului că prin anumite zone sunt descoperite specii protejate, investițiile în infrastructura strategică nu trebuie să fie oprite.

“România este una dintre cele mai bogate țări din Europa la capitolul acesta. În timp ce alții au terminat-o și cu pădurile seculare și cu carnivorele mari și cu alte specii care la noi încă se mai găsesc. E o chestiune pe care trebuie să o protejăm. Dar nu o facem în detrimentul cetățenilor.

citește și: Licitație suspendată pentru podul peste Prut

În alte țări s-au construit autostrăzi, mii de kilometri prin mijlocul ariilor naturale protejate. La fel cum în România se construiesc autostrăzi prin ariile naturale protejate. Și la Bacău avem și pod, și viaduct, prin mijlocul ariei.

Au deranjat o săptămână acolo câteva păsări. În următoarea săptămână păsările s-au întors acolo unde stăteau dintotdeauna. Și nu s-a întâmplat nicio tragedie”, a afirmat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

La Zamostea – Talpa a existat un pod de beton armat peste Siret care a fost dinamitat în timpul celui de al Doilea Război Mondial, iar construcția lui a fost reluată în anul 1995, însă a fost abandonată dedin lipsă de fonduri. Proiectul acestui pod a fost reluat de către administrațiile județene din Botoșani și Suceava în cursul anului trecut, deoarece prin terminarea lui s-ar asigura o mai bună legătură între localitățile din zonă.

Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile!

noiembrie 25, 2024

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat oficial...

noiembrie 25, 2024

Șoc în presa internațională. Alegerile prezidențiale din...

noiembrie 25, 2024

Referendumul organizat de Primăria Capitalei a fost...