Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

O nouă modă: Cum se răzbună angajații concediați pe firmele care i-au dat afară

O nouă modă: Cum se răzbună angajații concediați pe firmele care i-au dat afară. Videoclipurile cu concedieri dezastruoase care se acumulează pe TikTok determină companiile să caute ajutor pentru a da veştile proaste. Tot mai multe persoane împărtăşesc detalii intime şi înregistrări din conversaţiile de la locul de muncă care se desfăşurau în spatele uşilor închise. TikTok-urile despre concedieri sunt acum disecate în mod obişnuit în public. De la memo-urile tip mea culpa ale directorilor executivi la anunţurile ciudate şi la intonaţia folosită de managerii de resurse umane, scrie Bloomberg.

Citește și: Lovitură în Schengen. Statul care nu renunță la controalele de la frontiere

Teama de reacţiile din social media i-a determinat pe directorii de companii, în special pe cei de la firmele mai mici de tehnologie, care nu au operaţiuni mari de resurse umane, să caute sfaturi despre cum să concedieze oameni fără ca acest lucru să le „explodeze în faţă”.

Onwards HR, un startup specializat în logistica concedierilor, spune că baza sa de clienţi a crescut cu 300% anul trecut. „Ei întreabă: Ne puteţi spune cum să procedăm astfel încât să nu ni se întâmple asta? Pe social media, toată lumea ne priveşte”, a declarat Sarah Rodehorst, cofondator şi director executiv al Onwards HR.

În timp ce datele generale privind piaţa forţei de muncă rămân solide, reduceri mari de locuri de personal apar totuşi într-o serie de industrii la începutul anului. Mai ales în domeniul tehnologiei, unde câţiva dintre cei mai mari angajatori din America elimină sute sau mii de posturi.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

ianuarie 8, 2025

România a fost acceptată oficial în programul...

ianuarie 8, 2025

Dacia, parte a grupului Renault, a redus...