Până la începutul lunii august am putea avea finalizați primii kilometri din Autostrada Moldovei A7.
Primii kilometri din Autostrada Moldovei A7 ar putea fi deschiși în primele zile din august, a declarat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, după ce a inspectat luni tronsonul Ploiești-Buzău.
El a subliniat că în acest an nu se va putea circula pe toată autostrada de la Ploiești la Buzău, deoarece lucrările pe tronsonul trei, Pietroasele-Buzău, abia au început.
„Le-am dat şi nişte ţinte, ca la sfârşitul lunii pe lotul doi să fie la 70% per total, iar pe lotul unu să fie la 65%, minim. De asemenea, pot să anunţ că undeva la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august, probabil că vom circula pe primii kilometri din autostrada A7, mă refer la primii 14 kilometri, aflaţi pe lotul doi”, a spus Grindeanu.
Citește și Alte patru licitații privind închirierea de locuri de parcare în mai multe zone din oraș
Autostrada Moldovei se întinde pe o distanță totală de aproape 450 de kilometri, de la Ploiești la Siret, fiind finanțată în întregime din fonduri europene.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!