Presa turcă critică aderarea României și Bulgariei la Schengen. Aderarea completă a României și Bulgariei la spațiul Schengen a generat reacții negative în presa din Turcia. Jurnaliștii turci consideră decizia un nou exemplu al izolării țării lor de Uniunea Europeană.
Publicații precum Istiklal au calificat această evoluție drept „vești proaste pentru cei care vor să viziteze UE”. Decizia este percepută ca o altă măsură restrictivă a Uniunii Europene față de cetățenii turci. Potrivit Novinite, controalele la frontieră pentru România și Bulgaria, în vigoare de ani de zile, vor fi eliminate la 1 ianuarie 2025.
Jurnaliștii turci leagă această măsură de politicile UE pentru gestionarea migrației, mai ales pe ruta balcanică. Istiklal menționează că, într-o reuniune recentă a Comisiei Europene, s-au stabilit măsuri de securitate sporite, inclusiv atribuții suplimentare Bulgariei pentru controlul frontierei cu Turcia.
Citește și: Austria renunță la veto pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen
Presa din Turcia interpretează aceste decizii ca parte a strategiei UE de a închide accesul cetățenilor turci și de a combate migrația ilegală.
Publicațiile turce subliniază că cetățenii turci primesc din ce în ce mai puține vize pentru UE. MediaRadar raportează că rata de respingere a vizelor pentru turci a atins niveluri record. Noile decizii ale Bruxelles-ului ar putea accentua această tendință, tensionând relațiile dintre UE și Turcia.
Publicația Gazete Gercek notează că aderarea României și Bulgariei la Schengen reprezintă un pas înainte pentru cele două țări. În schimb, Turcia este considerată exclusă din comunitatea europeană, pe fondul măsurilor sporite de securitate la frontiera bulgaro-turcă.
Aceste schimbări sunt văzute în Turcia ca parte a unei strategii mai ample a UE de a-și întări granițele împotriva migrației din regiune.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!