Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Profesorul Petru Iuliu Dragomir, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”

Profesorul Petru Iuliu Dragomir, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”.

Primarul Mihai Chirica a participat la ceremonia organizată de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași cu ocazia acordării titlului de Doctor Honoris Causa domnului prof. univ. dr. ing. Petru Iuliu Dragomir, personalitate de marcă a mediului academic românesc.

Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași

Cu această ocazie, primarul i-a înmânat și titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași, distincție acordată tuturor personalităților care primesc titlul de Doctor Honoris Causa din partea universităților ieșene.

Citește și Depozit regional de urgență, construit de ISU Iași la marginea orașului

Profesorul Petru Iuliu Dragomir este un nume de referință în domeniul geodeziei și cadastrului, cu o carieră impresionantă ca profesor universitar, cercetător, autor și consultant pentru instituții naționale și internaționale. Peste 50 de lucrări publicate, coordonator a zeci de proiecte de cercetare și implicat activ în modernizarea sistemului cadastral al României – sunt doar câteva dintre reperele unei activități exemplare, recunoscute la nivel național.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

mai 20, 2025

20 de ani de SMURD la Iași....

mai 20, 2025

Consiliul Politic Național al PSD s-a reunit...

mai 20, 2025

Ieșenii au încredere în Nicușor Dan. Nicușor...