Pronosticul lui Tudorel Toader: Călin Georgescu va pierde procesul contra BEC dar va putea candida din nou la prezidențiale. Acesta a contestat anularea alegerilor prezidențiale, dar Toader consideră că demersul său juridic va fi respins.
„Opinia mea este că Curtea de Apel București (CAB) va respinge acțiunea ca inadmisibilă. Deciziile CCR sunt definitive și obligatorii pentru toți. Nicio Curte de Apel nu poate contrazice o hotărâre a Curții Constituționale”, a afirmat fostul ministru al Justiției. Procesul are termen stabilit luni, la ora 14:00, la Curtea de Apel București.
Pe de altă parte, Toader consideră că Georgescu va putea candida din nou la următoarele alegeri prezidențiale. El a subliniat că acest proces ar putea oferi claritate privind deciziile autorităților.
Citește și Curățenie de iarnă la Poli Iași. Ce jucători pleacă de la clubul din dealul Copoului
„Judecătorul a cerut informații de la ministere și autorități. Vom afla adevărul despre baza hotărârii CCR și desecretizări. Acest lucru va conta pentru viitoarele alegeri. Dacă autoritățile nu pot dovedi ceva concret împotriva lui Georgescu, nu vor avea motive să îi respingă candidatura”, a declarat Toader.
Fostul judecător a amintit de afirmația președintelui Klaus Iohannis privind dificultatea de a dovedi amestecuri străine. „Președintele a spus că e greu de dovedit. Deci, hotărârea CCR, pe ce bază s-a luat?”, s-a întrebat acesta.
Călin Georgescu a contestat decizia BEC și a dat în judecată mai multe instituții, inclusiv Guvernul și SRI. Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale au fost anulate de CCR. Georgescu contestă reluarea alegerilor și caută clarificări juridice.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!