O propunere în Parlament vizează închiderea supermarketurilor în ziua de duminică. O propunere legislativă inițiată de doi parlamentari PNL sugerează închiderea marilor lanțuri de supermarketuri în zilele de duminică, iar sâmbetele ar putea avea program redus. Conform acestei inițiative, magazinele mari ar trebui să își mute activitatea în afara orașelor, model inspirat din unele țări din Europa Occidentală.
Citește și Proiect de digitalizare de peste 200 de mii de euro la Primăria Iași
Planul prevede ca în weekend să fie deschise doar piețele și magazinele mici. Pentru marile magazine programul săptămânal este:
- între 8-22 de luni până vineri,
- 8-14 sâmbăta,
- închis în zilele de duminică.
Deși unii consideră că această schimbare ar putea susține magazinele mici și producătorii locali, mulți oameni văd această mișcare cu reticență, exprimând îngrijorări cu privire la concedieri și scăderea veniturilor. Propuneri similare anterioare au fost respinse de Parlament în trecut.
Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!