Regele Charles a primit diagnosticul unei forme de cancer, a anunțat luni Palatul Buckingham. Cu toate acestea, nu este vorba despre cancer de prostată. Acesta a fost descoperit în timpul unei operații pentru o prostată mărită. Ultima apariție publică a regelui a fost la biserică. Duminică dimineața, Regele Charles și Regina Camilla au participat la slujba religioasă în Sandringham, Norfolk. Prima ieșire publică a regelui după cele trei nopți petrecute în spital cu o săptămână în urmă. Regele s-a întors acum la Londra de la Norfolk, unde a început tratamentul.
Între timp, biroul de presă al prințului William a anunțat luni că acesta va reveni la îndatoririle oficiale începând de miercuri. Asta după ce soția sa, Kate, a petrecut două săptămâni în același spital unde a fost internat și regele Charles, conform Reuters. Kate, prințesa de Wales, a fost supusă unei intervenții chirurgicale luna trecută. Aceasta va avea nevoie de o recuperare mai îndelungată.
Citește și despre: Gheorghe Hagi împlineşte 59 de ani.
Regele Charles a început deja tratamentul pentru cancer, iar Palatul Buckingham a subliniat că acesta rămâne optimist și așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la îndatoririle publice. În ciuda diagnosticului, regele își va continua rolul constituțional de șef de stat și a fost văzut participând la evenimente religioase.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile!