Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Scade inflația

Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu, a declarat că inflaţia, cu ratele analizate din septembrie 2023, s-a transformat în dezinflaţie. Preţurile cresc din ce în ce mai încet, inclusiv în România.

„Lumea a ajuns într-un moment evident favorabil, pentru că, iată, putem să analizăm evoluţia dobânzilor pe fondul reașezării inflaţiei. Ceea ce înseamnă că inflaţia, cu ratele analizate din septembrie 2023, s-a transformat în dezinflaţie, septembrie fiind ultima lună în care pe întreaga planetă au fost făcute măsurători şi acestea au fost comunicate public.

Află și despre: Marcel Ciolacu anunță creșterea pensiilor cu 13,5% de la 1 ianuarie.

Dezinflaţia, de-a lungul tuturor ciclurilor inflaţioniste, s-a dovedit a fi dintotdeauna o fază de tranziţie mult aşteptată. Preţurile, deşi continuă să crească, ele cresc mai încet. Asta se întâmplă acum şi în Statele Unite ale Americii şi în Uniunea Europeană, inclusiv în România.

Preţurile cresc din ce în ce mai încet”, a menţionat Adrian Vasilescu, într-un mesaj transmis, joi, organizatorilor unei conferinţe pe teme economice.

Preţurile produselor energetice „au luat foc”

Potrivit oficialului BNR, tranziţia energetică s-a transformat în criză energetică, iar preţurile produselor energetice „au luat foc”.

„Au luat foc preţurile produselor şi serviciilor energetice, în conjunctura în care strategii de pretutindeni s-au convins că petrolul şi gazele naturale nu mai ajung pentru toată lumea. Focul pornit de la preţul energiei s-a răspândit în întreg sistemul de preţuri. Rezerva Federală, în martie 2022, urmată abia în iulie de Banca Centrală Europeană, au declanşat bătălia pentru o nouă tranziţie de la marea relaxare a politicii monetare la marea înăsprire.

Au început un proces complex şi riscant de scumpire a creditelor prin urcarea dobânzilor directoare. De ce riscant? Pentru că focul aprins de la produsele şi serviciile energetice nu se poate stinge cu decizii de politică monetară. Dacă ar fi intervenit în acele condiţii, ar fi însemnat să facă mai mult rău decât bine”, a subliniat Adrian Vasilescu.

Banca Naţională a ales să intervină prin decizii de politică monetară

Acesta a explicat, totodată, modul în care Banca Naţională a ales să intervină prin decizii de politică monetară.

Poate ești interesat de: Certificatul de handicap ireversibil va avea valabilitate nelimitată.

„Pentru că banca noastră centrală avea îndelungată experienţă de combatere a inflaţiei din noiembrie 1990 şi până în anii 2017-2019, în cinci mari cicluri inflaţioniste. Iar în anii 2017-2019, când a înfruntat o inflaţie aprinsă de la preţul energiei, a învăţat două lecţii importante.

Citește și: Noi salarii minime.

Prima: politica monetară nu poate învinge preţurile dezlănţuite ale energiei. Poate combate inflaţia de bază pe care o calculează toate băncile lumii, scăzând bucata de inflaţie produsă de preţurile volatile, între care cele la energie. Or şi în SUA, şi în Zona Euro, Fed şi BCE nu au avut parte de astfel de experienţe”. Acestea sunt vorbele consilierului guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu, potrivit Agerpres.

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare Instagram și Facebook.