Frica de controalele anunțate, după tragedia de la Crevedia, a determinat patronii unor stații GPL din Iași să-și suspende activitatea. Autorităţile vor să controleze cele aproximativ 65 de staţii de încărcare auto cu GPL existente în judeţul Iaşi. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi au spus că multe dintre staţiile GPL din Iaşi sunt închise temporar, iar altele sunt în conservare. De asemenea, mulţi şoferi de cinsterne care transportă GPL mai au „obiceiul” să umple rezervoarele proprietarilor de case cu gaz lichefiat fără o protecţie sporită a procedurii, însă nu au cum să îi depistezi şi să-i sancţionezi.
Ziariștii de la ZDI au vizitat staţia de pe stradela Bucşinescu, fix lângă biserica penticostală. De le strada Smârdan, este un anunţ care ne atenţionează că există la „10 metri” o staţie GPL. Aici, totul este pustiu, iar un afiş lipit pe o gheretă ne anunţă că staţia este „închisă temporar”.
Citiți și despre: Dezastrul de la Crevedia putea fi evitat.
„Am închis staţia în urmă cu două luni, nu mai aducea profit. Nu aveam cu ce să plătesc angajaţii, mergea foarte rău punctul de lucru de acolo. Avem alte staţii, cea din Valea Lupului nu este a mea. Închiderea staţiei din Bucşinescu nu are nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Crevedia”, a explicat patroana jurnaliștilor de la ZDI. Alte două stații erau închise temporar, conform celor de la ZDI.
Ce este GPL-UL?
Gazul Petrolier Lichefiat (GPL) este un combustibil fosil, un amestec de hidrocarburi gazoase, livrate în butelii sub presiune, în stare lichefiată, aşa cum sugerează şi denumirea. Este folosit pe post de combustibil pentru încălzirea locuinţelor şi pentru autovehicule. GPL-ul are o compoziţie asemănătoare cu cea a gazelor naturale, însă oferă avantajul că devine lichid în condiţii de presiune scăzută şi de temperaturi normale.
Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook.