Tehnologie de vârf și emisii zero pentru un oraș mai curat. Este foarte posibil ca în viitor pe străzile din România să circule autobuze electrice fără șoferi, fiind manevrate de tehnologie cu conducere autonomă. Un astfel de proiect și autobuzul în sine a fost prezentat astăzi, la Primăria municipiului Iași. Evenimentul dedicat lansării, în premieră, a autobuzului autonom electric Karsan, marchează un pas important în direcția implementării soluțiilor inteligente în oraș.
Autobuzul autonom electric Karsan e-ATAK, a fost prezentat în premieră la Iași și reprezintă o inovație majoră în mobilitatea urbană. Dotat cu tehnologie de ultimă generație, vehiculul nu necesită intervenție umană pentru deplasare. Acesta poate naviga în siguranță prin oraș, identificând în timp real condițiile de trafic și de mediu.
Un pas spre viitor cu autobuzul autonom electric
Grație sistemului Autonomous e-ATAK, autobuzul detectează orice obstacol, viu sau nu, din apropiere. Acesta poate lua decizii precum schimbarea benzii sau virarea în funcție de traseul prestabilit. Autovehiculul este echipat cu senzori de înaltă precizie Hiph, care monitorizează constant zona înconjurătoare. Pietonii, bicicletele sau motocicletele sunt recunoscute în mod clar, oferind astfel siguranță pentru toți participanții la trafic.
Motorul complet electric al autobuzului contribuie la protejarea mediului. Acest lucru reduce poluarea și susține menținerea unui oraș mai verde și mai sănătos. Un alt element esențial este radarul integrat. Acesta urmărește vehiculele din trafic și analizează în timp real distanța față de acestea.
Karsan a făcut posibil condusul la distanță. Pentru situații de urgențe întâlnite pe drum, cum ar fi defecțiuni, există un șofer care de la birou monitorizează situația. Astfel un singur șofer poate conduce zece autobuze de la distanță făcând posibil ca acesta să nu se afle în autobuz.
Vezi și: Autostrada Unirii intră cu toate tronsoanele în procedură de licitație.
Autobuzul electric autonom a efectuat un tur demonstrativ pe traseul: Casa Pelerinului – str. I. C. Brătianu – str. Cuza Vodă (pe linia de tramvai) – Piața Unirii – bd. Ștefan cel Mare – Casa Pelerinului.
Karsan e-ATAK demonstrează că viitorul transportului public este electric, inteligent și sigur – iar Iașul poate face un pas hotărât în această direcție. În Norvegia acest tip de autobuz este în funcție deja de 3 ani.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!