Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Tichete de muncă din 2024

În anul 2024, bonele, menajerele, persoanele care se ocupă de plimbarea câinilor, grădinarii sau cei care prestează activități casnice o să fie „plătiți” cu tichete de muncă. Acestea intră în vigoare de la începutul anului viitor. Reprezintă un instrument valoric special creat pentru a acoperi contravaloarea serviciilor casnice prestate de furnizorul casnic.

Legea care aduce tichetele de muncă a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în aprilie 2022, perioadă în care Guvernul a aprobat normele de aplicare. Scopul acestei legi este de a reglementa fiscal activitățile casnice, desfășurate în mare parte până acum „la negru”.

Vezi și: Germania ia în considerare săptămâna de lucru de patru zile.

Prin introducerea tichetelor de muncă s-a vrut instituirea unui sistem de plată şi evidenţă a persoanelor care desfăşoară activităţi casnice ocazionale. Astfel, în baza unor tichete de activităţi casnice, cumpărate de beneficiar şi preschimbate ulterior în numerar de către prestatorul casnic, după reţinerea contribuţiilor şi a impozitului aferente, prestatorul dobândește calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale şi de sănătate.

Tichetul de activități casnice

Așadar, tichetul de activități casnice este un instrument valoric special creat pentru a acoperi contravaloarea serviciilor casnice prestate de furnizorul casnic. De asemenea, acesta este individualizat prin elemente de siguranță, precum: serie și număr unic. Aceste elemente permit urmărirea și identificarea sa. La încheierea serviciilor, beneficiarul casnic restituie prestatorului numărul de tichete de activități casnice corespunzător valorii serviciilor oferite.

Tichetele de muncă o să fie emise de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). O să se poată achiziționa atât sub formă fizică, pe suport de hârtie, cât și sub formă electronică. Trebuie reținut însă că tichetele nu pot fi transferate și trebuie convertite în numerar până cel târziu în a 15-a zi a lunii următoare celei în care serviciul casnic a fost efectuat.

Un articol similar: Noi salarii minime.

„Tichetele de activități casnice pot fi emise atât în format fizic, pe suport de hârtie, cât şi electronic. Acestea nu sunt transferabile şi pot fi utilizate numai de către prestatorul casnic care le-a primit. Acesta are obligația să le preschimbe în numerar până cel târziu în a 15-a zi a lunii următoare. În vederea dobândirii sau menținerii calității de asigurat în sistemele asigurărilor sociale şi asigurărilor sociale de sănătate”, se arată în document.

Tichetele de muncă o să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024. Valoarea nominală a unuia o să fie de 15 lei. De asemenea, personalul casnic o să beneficieze de o reducere la calculul venitului net. Acestea având impozitul pe venit și contribuțiile sociale aplicate în mod corespunzător.

Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile!

iulie 12, 2024

Finanțare „Infrastructuri verzi” pentru municipiile din Nord-Est....

iulie 12, 2024

Medicii subliniază importanţa unei hidratări adecvate. Temperaturile...