Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Tichete sociale pentru copii

Începînd cu anul școlar 2023-2024, 410.000 de copii din medii defavorizate vor primi tichetele educaționale de 500 de lei, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului a precizat că prin Ordonanţă de Urgenţă, Guvernul va acorda tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru fiecare copil dintr-o familie cu venituri mici. Condiția este să meargă la grădiniţă şi la şcoală, la cursuri primare şi gimnaziale. Tichetele vor fi acordate anual, timp de patru ani, începând cu anul şcolar 2023-2024. Premierul Marcel Ciolacu a precizat că finanţarea va fi de 120 milioane euro şi este asigurată integral din fonduri europene.

„Acordăm, astăzi prin Ordonanţă de Urgenţă tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru fiecare copil dintr-o familie cu venituri mici, care merge la grădiniţă şi la şcoală, la cursuri primare şi gimnaziale”, a spus premierul în deschiderea şedinţei.

Vezi și: Se măresc bursele studențești.

Marcel Ciolacu a precizat că sunt peste 400 de mii de copii care vor beneficia de sprijin pentru achiziţionarea de rechizite şi haine.

„Tichetele vor fi primite anual, timp de patru ani, începând cu anul şcolar 2023-2024. Finanţarea va fi de 120 milioane euro, este asigurată integral din fonduri europene şi îi mulţumesc domnului ministru Câciu pentru această iniţiativă.”, a mai spus şeful Executivului.

”Prin prezentul act normativ se propune prelungirea măsurii până la data de 31 decembrie 2023 pentru acordarea a încă 6 tranșe de sprijin material în valoare nominală de 250 lei, odată la două luni, categoriilor de beneficiari.”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului. Care sunt persoanele care vor beneficia în 2023 de voucherele sociale de 250 de lei pentru alimente și mese calde.

Categorii și Beneficiari

Pentru beneficiarii nou introduși de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu ocazia actualizării listelor cu beneficiari vor fi eliberate noi suporturi electronice. În cazul ultimelor liste transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în 2023, distribuția și alimentarea cardurilor nou emise pot fi realizate până la data de 31 martie 2024.

  • a) Pensionarii sistemului public de pensii. Pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei. Pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • b) Persoanele – copii și adulți. Încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

Citește și: Burse mărite pentru elevi.

  • c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere. Ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • d) Familiile monoparentale. Ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • e) Familiile și persoanele singure. Care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  • f) Persoanele fără adăpost. Astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Vouchere sociale 2023

Veniturile menționate sunt cele nete. Acestea sunt determinate prin adunarea tuturor veniturilor pe care le poate avea o persoană:

  • pensii din acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii,
  • venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special,
  • venituri din cedarea folosinței bunurilor,
  • venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură,

Un articol similar: Tichete educaționale de 500 de lei. Cine beneficiază și în ce condiții?

  • venituri din premii și jocuri de noroc,
  • venituri din alte surse, definite conform art. 114 și 117 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Liste cu persoanele care vor primi aceste ajutoare vor fi stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare Instagram și Facebook.

iulie 22, 2024

Ricky Martin a electrizat scena în seara...

iulie 22, 2024

Taxa pe lux a fost implementată în...

iulie 22, 2024

Update: La ora 12.00, într-un comunicat postat...

iulie 22, 2024

Lanțul francez Carrefour a concediat peste 900...