Urșii de la Zoo Târgu Mureș anunță sosirea primăverii. Urșii de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș au ieșit din bârlog pe 2 februarie, fără să-și vadă umbra. Potrivit tradiției, acest semn indică faptul că primăvara se apropie.
Korondi Kinga, purtătoarea de cuvânt a grădinii zoologice, a explicat semnificația acestui obicei. Dacă ursul își vede umbra, se sperie și revine în bârlog, ceea ce înseamnă că iarna va dura încă 40 de zile. Dacă nu își vede umbra, își continuă activitățile, iar primăvara este aproape.
Spre deosebire de urșii din pădure, cei din captivitate nu hibernează complet. Ei primesc hrană constant, motiv pentru care sunt activi chiar și iarna. În natură, urșii hibernează deoarece hrana este greu de găsit, acumulând grăsime în toamnă pentru a supraviețui lunile reci.

În această sâmbătă, urșii de la Zoo Târgu Mureș au oferit un adevărat spectacol vizitatorilor. Îngrijitorii le-au pregătit cutii speciale, umplute cu produse de panificație și lemne îmbibate cu miere.
Vremea neobișnuit de caldă pentru această perioadă a contribuit la buna dispoziție a animalelor. În sălbăticie, urșii ies din bârlog atunci când temperaturile cresc, căutând ghindă și alte surse de hrană sub zăpadă.
Semnele transmise de urșii de la Târgu Mureș par să indice că primăvara este aproape.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!