Diana Șoșoacă a fost evacuata din plenul Parlamentului European în timpul dezbaterii privind candidatura Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene. Incidentul a avut loc după ce Șoșoacă a întrerupt de trei ori vorbitorii, inclusiv discursul șefei Renew, Valérie Hayer. Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ordonat evacuarea acesteia, subliniind că respectarea regulilor de conduită este esențială pentru buna desfășurare a lucrărilor.
Pe holurile Parlamentului, Șoșoacă a declarat că Bruxellesul este „casa Satanei” și a ridicat două icoane religioase, refuzând să colaboreze cu personalul care încerca să o conducă afară. Vicepreședintele PPE, Siegfried Mureșan, a criticat incidentul, descriindu-l ca fiind o „rușine”.
Citește și: Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a deschis perioada de înscriere.
Incidentul a stârnit reacții în rândul eurodeputaților și a evidențiat importanța respectării regulamentelor interne ale Parlamentului European. Conform Articolului 10 din Regulamentul de Procedură al PE, astfel de comportamente pot duce la sancțiuni severe. Inclusiv interdicția de a ocupa funcții sau de a participa la delegații oficiale. Şoşoacă se confruntă acum cu posibile măsuri disciplinare pentru perturbarea lucrărilor parlamentare. Toate acestea conform reglementărilor stabilite pentru menținerea ordinii și respectului în cadrul instituției.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!