Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Vom avea trenuri pe hidrogen

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că achiziția de trenuri pe hidrogen ar putea fi transferată de la PNRR la Fondul de Modernizare. Pentru acest obiectiv, au fost lansate mai multe licitații, însă fără succes.

„Avem licitații care trebuie a fi reluate, cele cu hidrogen”, a declarat ministrul Transporturilor într-o emisiune difuzată duminică de Digi24.

Potrivit lui, în cazul acestei achiziții există o problemă legată de producători, fiind vorba de o tehnologie care nu este „pusă la punct 100%”. „Au fost chiar trei rânduri de licitații, la care nu au depus oferte. Nu este o problemă doar a noastră, e și la nivel european”, a explicat Grindeanu.

Întrebat dacă se pierde finanțarea prin PNRR, ministrul Transporturilor a răspuns că nu se pierde niciun ban. „Am și primit agreement-ul, ok-ul, să îl trecem pe Fondul de Modernizare. România nu a fost în stare până acum să depună destule proiecte pe Fondul de Modernizare, să acceseze toate cele 14 – 15 miliarde de euro”, a menționat ministrul Transporturilor.

Vezi și: Recalcularea pensiilor: O premieră istorică în România.

Mai mulţi producători de material rulant sunt real interesaţi de a participa la licitaţia pentru achiziţia de trenuri pe hidrogen, după ce am separat achiziţia de hidrogen de achiziţia de vehicule şi mentenanţă, pentru a reduce riscurile pe care ar trebui să şi le asume furnizorul, declara în ianuarie 2024 preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Ştefan Roşeanu.

Pe 28 mai, și cea mai recentă procedură a fost însă anulată, „deoarece la data limita de depunere a ofertelor nici unul din ofertantii inscrisi nu a criptat oferta financiara/sau nu a raspuns la toti factorii de evaluare electronici, dupa caz”, potrivit informațiilor din SEAP.

Cele 12 automotoare vor fi utilizate pe următoarele linii neelectrificate:


1. București – Pitești.
2. ⁠București – Aeroportul International Henri Coandă.
3. ⁠București – Târgoviște.
4. ⁠Bucuresti – Pitesti – Slatina – Craiova.
5. ⁠Pitesti – Curtea de Argeș.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

noiembrie 25, 2024

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat oficial...

noiembrie 25, 2024

Șoc în presa internațională. Alegerile prezidențiale din...

noiembrie 25, 2024

Referendumul organizat de Primăria Capitalei a fost...