Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Vom călători în SUA fără viză?

Vom călători în SUA fără viză? Autorităţile din SUA ar urma să anunţe, pe 15 octombrie, o decizie privind ridicarea vizelor pentru români. Această decizie se aplică de anul viitor, din 2025, au precizat surse guvernamentale, potrivit Agerpres.

Guvernul României desfăşoară în această perioadă campania „Calificăm România”, care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver.

Premierul Ciolacu a anunţat pe 18 iulie lansarea campaniei.

Citește și: Cererile de schimbare a proprietarului unui vehicul vor putea fi depuse integral online

„Lansăm astăzi campania ‘Calificăm România’ şi ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în Programul Visa Waiver, având destinaţia de a călători în Statele Unite fără vize. Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie. De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3%. Sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”. A afirmat prim-ministrul, în şedinţa de guvern.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!