Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Electoral

Marile proiecte ale Iașului sunt prioritare atât pentru mine cât și pentru echipa PSD Iași

Marile proiecte ale Iașului sunt prioritare atât pentru mine cât și pentru echipa PSD Iași. În contextul alegerilor parlamentare, adminis.ro a realizat o listă cu 10 întrebări pentru principalii candidați la Senat și Camera Deputaților. Interviurile oferă alegătorilor oportunitatea de a cunoaște mai bine intențiile și proiectele candidaților. Precum și viziunea acestora asupra unor teme de actualitate.

Astăzi, îl avem în fața noastră pe Bogdan Cojocaru, candidat din partea PSD Iași pentru un loc în Camera Deputaților. Bogdan Cojocaru ocupă locul 2 pe lista partidului și este implicat activ în viața politică a județului Iași. De-a lungul carierei sale, el a avut o activitate semnificativă la nivel județean. Având experiență în zona administrației publice locale și județene. Dedicat dezvoltării comunității și bunăstării cetățenilor, Bogdan Cojocaru se prezintă ca un candidat cu o viziune clară. Acesta are obiective ambițioase pentru viitorul județului Iași.

Citește și: Simion, acuzat de legături cu agenți ruși și de deturnare a manifestațiilor electorale

Marile proiecte ale Iașului sunt prioritare atât pentru mine cât și pentru echipa PSD Iași

  1. Care sunt cele mai urgente probleme ale județului Iași, în opinia dumneavoastră, și ce măsuri concrete veți propune pentru a îmbunătăți situația acestora dacă veți fi ales?
  • Bogdan Cojocaru: Infrastructura rutieră și traficul infernal reprezintă chestiuni care îi preocupă pe cei mai mulți dintre ieșeni. Acestea trebuie cât mai repede rezolvate. Ne confruntăm cu o zonă metropolitană deopotrivă supraglomerată din punct de vedere al mobilității. Aceasta este abandonată de către administrațiile liberale de la Consiliul Județean și de la primării. Zona Metropolitană Iași sub aspect instituțional reprezintă doar o resursă din care se înfruptă sinecuriștii PNL și clientela de partid a PNL. Liberalii nu au făcut nimic pentru valorizarea acestui nucleu urban cu un extraordinar potențial economic.

Vreau să pun în evidență următorul aspect esențial: PSD conectează Iașul cu două autostrăzi, A7 și A8, în timp ce PNL sufocă comunitățile metropolitane și urbane și rurale, din lipsă de viziune și proiecte concrete. PSD vine cu aceste autostrăzi spre comunitatea ieșeană, în timp ce PNL a blocat proiectele de variante ocolitoare și a îngropat definitiv sistemul inteligent de management al traficului. În Iași, nu avem în lucru niciun pasaj rutier, nicio pistă pentru biciclete. Nimic.

Dar această stare de fapt care-i nemulțumește pe ieșeni va înceta odată cu câștigarea de către PSD a alegerilor prezidențiale și parlamentare. La Iași, PSD se află în opoziție, să nu uităm acest lucru, iar toate pârghiile puterii locale se află acum la liberali. Prima și prima oară îi vom învăța ce au de făcut și îi vom pune la muncă. Gata cu aroganțele și cu indolența din administrația publică județeană și municipală aflată în conul de umbră al PNL și al liderilor săi judecați pentru grave probleme penale, de corupție, precum luare de mită și abuz în serviciu.

Marile proiecte ale Iașului sunt prioritare atât pentru mine cât și pentru echipa PSD Iași

  1. Cum intenționați să sprijiniți dezvoltarea infrastructurii din județul Iași, atât în mediul urban, cât și în cel rural, și care considerați că sunt investițiile prioritare?

Bogdan Cojocaru:

Marile proiecte ale Iașului sunt prioritare atât pentru mine cât și pentru echipa PSD Iași. Vom monitoriza în continuare lucrările la cele două autostrăzi, A7 și A8, la Spitalul Regional de Urgență, pentru că aici se întâmplă cu adevărat ceva datorită PSD. Avem toate premisele să fim unul dintre primele trei județe din țară din punct de vedere economic. Ca să atingem acest obiectiv trebuie să luptăm, să aducem fonduri importante și să realizăm, în sfârșit, șoselele de centură la:

  • Iași,
  • Podu Iloaie,
  • Târgu Frumos,
  • Pașcani,

Să creăm o mobilitate la fel ca în marile centre urbane din Europa prin proiectul trenului metropolitan, să înființăm și să deschidem cel puțin 6 parcuri industriale cu acces la A8 și A7. Categoric, avem nevoie de operaționalizarea zonei cargo la Aeroportul Internațional Iași, de funcționalitatea unui hub intermodal de mărfuri, dar și de drumuri alternative spre aeroport.

  1. Iașul este un important centru universitar, cu mulți tineri absolvenți. Ce inițiative aveți în vedere pentru a crește oportunitățile de angajare pentru tineri în județ, astfel încât aceștia să fie încurajați să rămână și să contribuie la dezvoltarea comunității locale?

Bogdan Cojocaru:

Dezvoltarea economică a județului nostru este fundamentul pe care se construiesc oportunitățile pentru tineri noștri absolvenți. Cu o politică inteligentă și onestă care să creeze cadre legislative stabile. Și de asemene acare să aducă facilități pentru investitori. Putem netezi această cale a dezvoltării economice.

Aș vrea să mai adaug un lucru demn de reținut: educația este un brand al Iașului, un brand prin excelență, care de zeci de ani se comportă ca un adevărat motor al dezvoltării orașului. La Iași, educația și mediul de afaceri merg braț la braț, iar tinerii au oportunități reale.

Totul e să înlăturăm blocajele liberale care prin sinecuriștii acestui partid și firmele de casă căpușează zeci de bugete locale din județ. Eliminând astfel, competitorii cinstiți. Odată eliminată acest cancer liberal, piața devine curată și atractivă pentru tineri și îi va motiva să devină antreprenori. Să găsească aici locuri de muncă bine plătite, deci să rămână la Iași și să nu mai ia drumul străinătății.

  1. Sistemul de sănătate rămâne o provocare pentru Iași, fiind un centru regional de servicii medicale. Ce proiecte aveți în vedere pentru a susține modernizarea spitalelor și accesul la servicii medicale de calitate în tot județul?

Bogdan Cojocaru:

Vreau să menționez aportul absolut remarcabil al ministrului Alexandru Rafila în ce privește finanțarea sistemului medical ieșean pentru că PNL Iași, prin penalul Costel Alexe și Alexandru Muraru – Deputatul Zero, duce o campanie murdară și mincinoasă împotriva sa.

Ca ministru al Sănătății, s-a implicat personal ca în Capitala Moldovei să înceapă încă din anul 2023 construcția primului Spital Regional de Urgențe din România, prima cea mai mare investiție din România în valoare de mai bine de 670 milioane euro.

Am să vă dau și două exemple elocvente despre cum s-a implicat până acum ministrul Rafila pentru sănătatea ieșeană:

Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” a primit o finanțare de 66 milioane lei. Și să țineți cont că această unitate spitalicească se află în subordinea Consiliului Județean, unde Executivul e condus de liberali. Al doilea exemplu se referă la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”, aflat în subordinea Primăriei Iași, administrată tot de PNL, unde ministrul Rafila a alocat, prin PNRR, 46 milioane de lei pentru reabilitare și extindere. Investiții concrete în sistemul sanitar ieșean.

  1. Iașul are o moștenire culturală semnificativă și un potențial turistic considerabil. Ce măsuri propuneți pentru a valorifica aceste atuuri și a dezvolta turismul în județ, sprijinind astfel și economia locală?

Bogdan Cojocaru:

Viziunea PSD este de a crea pe plaftorma Fortus cel mai mare parc din Iași și din Moldova. O zonă uriașă care să fie transformată într-un plămân prin care Iașul respiră. Un spațiu de relaxare, dar și un centru de evenimente culturale. Pentru binele orașului, acest parc uriaș s-ar putea să devină cea mai importantă investiție în următorii 100 de ani. Apoi, susținem lansarea unor concursuri de proiecte care să ne individualizeze la nivel național cu un eveniment central, o dată pe an, și al cărui aflux de public să nu se mai măsoare în sute sau doar câteva mii de persoane, ci în zeci de mii.

Bucureștiul are Festivalul Enescu, Sibiul are Festivalul de Teatru, Clujul are TIFF. Ce ar putea avea Iașul? Poate un mare festival de jazz, poate un festival de umor, cu cele mai bune reprezentații din lume aduse la Iași, poate o extindere a Festivalului de teatru pentru tineret. În al treilea rând, vom monitoriza procesul de construire, fără nicio întârziere, a noului sediu al Operei.

  1. Cum veți susține și încuraja investițiile private în județul Iași pentru a crea noi locuri de muncă și pentru a stimula economia locală? Aveți în vedere măsuri specifice de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii?

Bogdan Cojocaru:

Repet: asigurând o infrastructură rutieră conectată la cele mai importante rute și coridoare europene, în fond, stimulăm afacerile, deci aducem valoare adăugată și ridicăm Iașul, ridicăm calitatea vieții cetățenilor.

Sunt absolut convins că vom asista la un boom semnificativ în ce privește locurile de muncă mai bine plătite pentru locuitorii județului Iași. În anul 2023, un număr de 3.017 IMM-uri din județul Iași au beneficiat de finanțare din programul IMM Invest, cu garanții cumulate de 2,28 miliarde lei. Acest program a continuat și în acest an și îl vom susține pe mai departe.

  1. Agricultura reprezintă o parte importantă din economia județului. Ce inițiative veți propune pentru sprijinirea fermierilor locali și pentru dezvoltarea agriculturii sustenabile în zona rurală a județului Iași?

Bogdan Cojocaru:

Vă pun la dispoziție niște date absolut relevante despre ce știe să facă PSD pentru agricultura ieșeană. În județul Iași, sunt peste 30.000 de beneficiari a 72 programe de subvenții, plăți directe și ajutoare pentru fermieri din buget și fonduri europene, în sumă totală de 324.272.805 lei

  • sprijin pentru venituri;
  • sprijin pentru tinerii fermieri;
  • sprijin pentru protejarea mediului si bunăstarea animalelor;
  • sprijin pentru soia, lucernă; sprijin pentru sămânță de cartof;
  • sprijin pentru sfeclă de zahăr;
  • sprijin pentru legume și fructe;
  • sprijin pentru vaci de lapte, carne de vită, ovine, caprine; agricultură ecologică.

În plus, peste 270 fermieri au aplicat pentru programele Tomata (3.000 euro/ha/beneficiar/an), Usturoiul (1.500 euro/ha/beneficiar/an), Programul privind creșterea producției de Cartofi (200 euro/ha/beneficiar/an) în valoare agregată totală de 2.775.000 lei în anul 2024. Dar și la schemele de ajutor pentru susținerea producției de carne de pui, producției de carne de vită și porc. Vom susține în continuare această politică de finanțare și subvenționare în favoarea fermierilor noștri.

  1. Educația este esențială pentru viitorul comunității. Ce planuri aveți pentru a îmbunătăți infrastructura școlară în județ și pentru a asigura accesul egal la educație de calitate pentru toți copiii, inclusiv în zonele rurale?

Bogdan Cojocaru:

Vreau ca Iașul să devină studiu de caz național, model de urmat, în prevenirea abandonului școlar. Ne confruntăm cu una dintre cele mai mari rate la nivel european, de peste 15%. Vreau să creăm un sistem de meditații în școală pentru elevii de gimnaziu în mediul rural care au nevoie de ajutor.

Vrem să luăm elevii din clasa a VI-a, cu medii de 3-4-5 la Limba Română și Matematică și să-i ajutăm să treacă Examenul de Capacitate de la sfârșitul clasei a VIII-a cu minim media 7. Aceasta le va permite să se înscrie la licee bune din Iași, să-și continue studiile, să obțină o diplomă și să se integreze în câmpul muncii.

  1. Județul Iași se confruntă și cu probleme legate de poluare și de protejarea mediului. Ce măsuri veți susține pentru a reduce poluarea, pentru a proteja spațiile verzi și pentru a combate schimbările climatice la nivel local?

Bogdan Cojocaru:

Pentru Iași, Podu Iloaiei, Tg. Frumos și Pașcani, șoselele de centură vor avea dublu rol: descongestionarea traficului auto și scăderea indicilor de poluare. Mutăm traficul greu în afara perimetrelor urbane, deci fluidizăm traficul și curățăm aerul. Evident că avem nevoie de programe și campanii de conștientizare a faptului că putem folosi mijloacele de transport în comun în locul mașinilor personale.

Din păcate, administrația PNL de la nivel județean și de la municipiul Iași nu are asemenea preocupări. Parcul de tramvaie și autobuze trebuie modernizat continuu. Iar în Zona Metropolitană avem nevoie de un sistem de transport public bine pus la punct: modern, confortabil și rapid. Pentru că la Iași, poluarea este cauzată, în principal, de traficul auto.

  1. Care este viziunea dumneavoastră pe termen lung pentru dezvoltarea județului Iași și cum intenționați să contribuiți la transformarea acestuia într-un pol de atractivitate și prosperitate pentru locuitorii săi?

Bogdan Cojocaru:

Viziunea mea are două componente importante: prima – viteză mărită de acțiune și de reacție, a doua – crearea condițiilor pentru ca Iașul să devină cel mai important pol al investițiilor directe pe flancul estic al UE. Și așa va fi, având în vedere că PSD va construi cele două autostrăzi A7 și A8. Care ne vor conecta mai rapid cu Vestul și cu Bucureștiul, având în vedere că Spitalul Regional de Urgențe este primul proiect de această anvergură din România.

Iașul este deja cel mai important centru medical din estul României, lucru datorat investițiilor PSD în sănătatea ieșeană și ministrului Alexandru Rafila. Dacă adăugăm și construirea variantelor ocolitoate pe coridorul Iași-Pașcani. Precum și transformarea Zonei Metropolitane Iași din punct de vedere al mobilității, obținem o perspectivă promițătoare pentru viitorul Iașului. Toate acestea sub aspectul dezvoltării economice, și sub cel al dezvoltării urbane.

Consecința directă: crește calitatea vieții, concetățenii noștri nu vor mai pleca, ci vor rămâne aici, alături de familiile lor pentru că se creează un cadru absolut respectabil din punctul de vedere al nivelului de trai.

Dar ca să reușim să ducem la bun sfârșit aceste lucruri, mai întîi să NE UNIM și să VOTĂM PSD pe 1 Decembrie la alegerile parlamentare.

Realizat de SC Publi Space SRL la comanda Partidului Social Democrat – PSD Iași CUI mandatar financiar județean 11240017

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

noiembrie 22, 2024

Vom înlocui nepăsarea cu respectul! Ieșeni, piețele...

noiembrie 22, 2024

Iașul votează Marcel Ciolacu – Președinte! „Avem...

noiembrie 21, 2024

Dragi ieșeni, Ne aflăm într-un moment crucial...