Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Evenimente​

Eveniment excepțional, găzduit la sediul Centrului Cultural German de la Palatul Braunstein

Eveniment excepțional, găzduit la sediul Centrului Cultural German de la Palatul Braunstein.

Centrul Cultural German și Institutul Francez din România la Iași vă invită joi, 30 mai, orele 18.00, la un eveniment excepțional, găzduit la sediul Centrului Cultural German de la Palatul Braunstein (et. III), în Sala Paul Celan.

Bertrand Badiou, responsabilul unității de cercetare „Paul Celan” de la École Normale Supérieure Paris (rue d’Ulm), își va prezenta cea mai recentă carte a sa: „Paul Celan. Eine Bildbiographie”, apărută în 2023 la Editura Suhrkamp din Frankfurt am Main.

Este rodul cercetărilor sale de cîteva decenii – biografia „prin excelență” a marelui poet de limbă germană, născut la Cernăuți în 1920, plecat din România la sfîrșitul anului 1947, și care și-a trăit ultimele două decenii și mai bine de viață la Paris. Alcătuită pe baza arhivei poetului și a nenumărate mărturii ale contemporanilor, cartea lui Bertrand Badiou reprezintă cea mai completă reconstituire a vieții lui Celan și a izvoarelor operei sale, carte așteptată de toți cercetătorii care s-au întrebat, de-a lungul anilor, „ce trebuie să știi ca să înțelegi”.

Citește și CTP Iași face angajări. Vezi ce posturi scoate la concurs

Dialogul lui Bertrand Badiou cu moderatorul serii, prof. dr. Andrei Corbea-Hoisie, și cu publicul se va desfășura, cu ajutorul traducătorilor, în limba română. Sunt așteptați toți cei interesați de poezie și de literatura germană în general, de opera lui Paul Celan în special.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primaria Iasi

noiembrie 26, 2024

Eveniment magic dedicat sărbătorilor de iarnă oferit...
Primaria Iasi
Primaria Iasi

noiembrie 24, 2024

Festivalul folcloric „Datini și obiceiuri de iarnă”...
Primaria Iasi

noiembrie 23, 2024

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii:...