120 de tone de deșeuri au lăsat în urmă pelerinii veniți la Iași. Anunțul a fost făcut de SC Salubris SA, societatea care se ocupă de salubrizarea orașului. Pelerinii veniți să se închine la Cuvioasa Parascheva au lăsat în urmă o cantitate impresonantă de deșeuri. Cantitatea colectată este dublă față de cea colectată anul trecut.
Practic, într-o singură zi de pelerinaj, Salubris a colectat de cinci ori valoarea cantităţii de deşeuri pe care o ridică, într-o zi obişnuită, din punctele gospodăreşti situate pe raza municipiului Iaşi.
Salubris, operatorul de salubritate al municipiului Iași, a acţionat cu un număr sporit de angajaţi pe perioada derulării evenimentelor ocazionate de Hramul Cuvioasei Parascheva. Asta pentru a menţine curăţenia în oraş.
Au fost implicaţi 200 de muncitori. Aceștia au lucrat în trei schimburi, operatorul având la stradă, zilnic, 25 de utilaje de salubritate. La acestea se adaugă încă 11 aspiratoare stradale. Iar asta deoarece în urma pelerinilor a rămas o cantitate impresionantă de deșeuri. Este dublul față de ceea ce a colectat Salubris la ediţia de anul trecut a Sărbătorilor Iaşului.
citește și: Iașul a reciclat în acest an 35 de tone de aluminiu
”Începând cu ziua de 7 octombrie, prima zi de pelerinaj şi până pe 15 octombrie, angajaţii Salubris au colectat 120.540 kilograme de deșeuri! Practic, într-o singură zi de pelerinaj, Salubris a colectat de cinci ori valoarea cantităţii de deşeuri pe care o ridică, într-o zi obişnuită, din punctele gospodăreşti situate pe raza municipiului Iaşi”, a precizat Cătălin Neculau, directorul general Salubris Iași.
Urmăriți-ne și pe paginile de socializare Instagram și Facebook.