Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

A8, Ungheni -Iași- Târgu Mureș, o prioritate a întregii comunități ieșene

A8, Ungheni -Iași- Târgu Mureș, o prioritate a întregii comunități ieșene. Autostrada Unirii, un proiect al regiunii Moldova, vital pentru România.

Împreună cu Prefectul Județului Iași, Bogdan Cojocaru, cu importanți reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile și alături de colegii parlamentari social democrați ieșeni, am discutat, direct și clar, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, despre stadiul întârzierilor tronsoanelor Autostrăzii Unirii.

Este deja evident pentru oricine că Ministrul Sorin Grindeanu este unul dintre cei mai mari susținători ai dezvoltării infrastructurii din zona Moldovei și al A8, în mod special. La întâlnire, a participat și conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Directorul General și Directorul General Adjunct.

Autostrada Unirii este o prioritate pentru Guvernul României

Discuțiile au reconfirmat faptul că Autostrada Unirii este o prioritate pentru Guvernul României. Avem o înțelegere omenească, firească pentru întârzierile care nu pot fi, realist vorbind, evitate. Dar, oricine se va împotrivi acestui proiect, oricine va pune piedici va fi taxat aspru de toți ieșenii. A8 înseamnă dezvoltare, atragerea de noi investiții, locuri de muncă și creșterea nivelului de trai pentru întreaga Regiune a Moldovei.

Vezi și: Start pentru lucrările privind nodul turbion de la intersecția A7-A8.

Sper ca cei din conducerea CNAIR au înțeles că “suntem cu ochii” pe ei și că vorbele nu au valoare fără fapte. De aceea, sper să nu ne dezamăgească. Nu este timp de pierdut pentru tronsonul montan și nici pentru tronsonul Ungheni – IAȘI – Moțca, traseu care, pentru noi, înseamnă acum un “drum al morții” (DN 28 Iași- Tg. Frumos), un drum cu un flux de peste 44.000 de autovehicule/zi, medie anuală. 

Ieșenii au nevoie de autostrada A8, poate mai mult decât au nevoie de A7 (Autostrada Moldova). Lucrările la A7 au demarat, într-adevăr, inclusiv pe raza județului Iași, în zona Pașcani. Este puțin, este insuficient.Mulțumesc și eu, alături de colegi și colaboratori, tuturor celor care au înțeles importanța acestor investiții și se implică activ în susținerea proiectelor prioritare ale Iașului!

Vasile Toma

Deputat al Județului Iași

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

noiembrie 26, 2024

Ilie Bolojan a fost ales președinte interimar...

noiembrie 25, 2024

Marcel Ciolacu urmează să își anunțe demisia...

noiembrie 25, 2024

Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale...