Avem mai mulți angajați! Numărul mediu de contracte de muncă active în România a crescut în 2023 faţă de anul precedent. Peste 63.000, la 6,725 milioane, fiind cel mai mare avans din ultimii 5 ani. Asta a anunţat joi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS). Conform sursei citate, anul 2023 se încheie cu două recorduri. Atât în privinţa numărului mediu de salariaţi, cât şi în privinţa numărului de contracte individuale de muncă. Astfel, numărul mediu de contracte de muncă a fost, anul trecut, de 6,725 milioane. Cu aproape un milion în plus faţă de 2013, când numărul acestora a fost de 5,747 milioane.
Vezi și: Primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pentru 15 septembrie.
Totodată, numărul mediu de salariaţi a fost, în 2023, de 5,747 milioane, cu peste 600.000 în plus faţă de 2013, când numărul acestora a fost de 5,118 milioane. Reprezentanţii Ministerului Muncii precizează că, doar în ultimul an, numărul mediu de contracte de muncă active a crescut cu 63.169 faţă de 2022, fiind cea mai mare creştere din ultimii 5 ani. De asemenea, numărul mediu de salariaţi este cu 90.764 mai mare faţă de 2022.
Nu ne oprim aici
„Este o dinamică ce ne arată că piaţa muncii din România este din ce în ce mai atractivă. Cu cât reuşim să avem politici de ocupare mai eficiente şi cu cât combatem mai bine munca nedeclarată, cu atât avem banii necesari pentru creşterea pensiilor românilor. De aceea, Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Ocupare a Forţei de Muncă au roluri esenţiale. Nu ne oprim aici, vrem ca salariaţii să aibă un nivel de specializare şi mai ridicat, la nivelul solicitat de către angajatori. În felul acesta şi veniturile salariale urmează să crească”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Citește și: Alianță electorală PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Potrivit sursei citate, informaţiile sunt furnizate conform datelor din Revisal, în care nu sunt înscrişi angajaţii din apărare, ordine publică, magistratură şi funcţionarii publici. Principalele domenii cu cele mai multe angajări noi în anul 2023 sunt: comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (409.827 de contracte de muncă), construcţii (379.499 de contracte de muncă), industria prelucrătoare (371.348 de contracte de muncă), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (319.330 de contracte de muncă), învăţământ (291.740 de contracte de muncă), transport şi depozitare (240.070 de contracte de muncă), hoteluri şi restaurante (215.205 de contracte de muncă).
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!