Călin Georgescu contestă la CEDO decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.
Călin Georgescu a contestat la CEDO decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, cerând Curții Europene să impună României organizarea unui tur doi între el și Elena Lasconi.
Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale. Potrivit documentului consultat de G4Media, Călin Georgescu cere Curţii Europene a Drepturilor Omului să oblige statul român să organizeze turul doi al prezidenţialelor în care s-au calificat el şi Elena Lasconi.
Georgescu solicită ca CEDO să judece cauza în regim de urgenţă. Acesta cere: suspendarea efectelor deciziei CCR de anulare a alegerilor, până la soluţionarea cauzei şi obligarea Guvernului României să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur, şi să organizeze turul doi al alegerilor prezidenţiale între el şi Lasconi.
Demersul lui Georgescu pare însă doar o altă mutare premeditată de campanie electorală, după procesul intentat statului român pentru anularea alegerilor și pe care l-a pierdut, în primă instanță, la Curtea de Apel.
Citește și Președintele Senatului ar trebui să asigure interimatul în locul lui Klaus Iohannis
Urmează însă recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție, o altă expunere publică pe care Călin Georgescu o va folosi pentru campania electorală gratuită.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!