Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

Cartea neagră a guvernării locale PNL: trei ani de NIMIC la Iași! (P)

Cartea neagră a guvernării locale PNL: trei ani de NIMIC la Iași! După trei ani de administrație județeană penelistă, președintele social-democraților ieșeni Bogdan Cojocaru face o radiografie obiectivă asupra situației din județ. Acesta a punctat faptul că majoritatea proiectelor aflate acum în derulare au fost demarate sau finanțate sub administrația social-democrată de la Consiliul Județean Iași.

Peneliștii nu au adus investiții. Dar au pus Iașul pe prima pagină a scandalurilor naționale cu acuzații de fapte de corupție. Proiectele majore lipsesc cu desăvârșire de la Consiliul Județean. Și acum, când au trecut trei sferturi din mandat, cele mai importante lucrări se fac în continuare pe proiecte din perioada 2016 – 2020. Atunci, la conducerea județului a fost o echipă social-democrată.

Spitalul pentru Copii Sfânta Maria, inclusiv extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe, axa Iași – Suceava, lucrările de la Casa Nicolae Gane, cele de la Casa Pogor, investițiile de la rețeaua de apă și canalizare. Acestea sunt câteva exemple de proiecte demarate sau finanțate în perioada social-democrată.” a declarat prefectul Bogdan Cojocaru.

citește și: Bilanț rușinos: Penalul Costel „Tablă” Alexe, cel mai slab președinte din istoria Consiliului Județean Iași!

Liderul social-democrat ieșean analizează punctual și investițiile realizate pentru modernizarea infrastructurii aeroportuare. Finanțarea este asigurată de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, care îl are la conducere pe social-democratul Sorin Grindeanu.

Alte județe au făcut investiții

Iașul pălește la capitolul investiții și dacă ne uităm către alte județe. Dincolo de cifrele seci din bugete, o situație specială este cea a aeroporturilor din țară. În România s-a alocat în această perioadă în jur de un miliard de euro pentru modernizări și extinderi de aeroporturi din fonduri europene, naționale sau locale. Și Iașul a beneficiat de o astfel de finanțare prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare, gestionat de Ministerul Transporturilor. Investiții similare se desfășoară însă la Aeroporturi din toată țara.

  • La Craiova, Consiliul Județean Dolj a obținut aproape 100 milioane de euro fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea Aeroportului;
  • Aeroportul Internațional Maramureș are în derulare un proiect de modernizare cu fonduri europene nerambursabile în valoare de 134 milioane lei;
  • Aeroportul din Sibiu are lucrări de peste 270 milioane lei, fonduri europene şi naţionale;
  • Aeroportul din Oradea are în derulare proiecte în valoare de peste 328 de milioane de lei;
  • Aeroportului Satu Mare va beneficia de o investiție de peste 300 milioane lei, inclusiv cu fonduri europene nerambursabile;
  • Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca se va moderniza cu aproximativ 150 de milioane de lei, fonduri europene și naționale;
  • Aeroportul din Brașov a fost modernizat cu peste 130 milioane de euro;
  • Aeroportul Internațional Henri Coandă investește peste 160 milioane de euro în extinderi și modernizări.”, a punctat Bogdan Cojocaru.

Iașul a pierdut la capitolul imagine

Totodată, președintele PSD Iași subliniază și faptul că Iașul a avut foarte mult de pierdut la nivel național, mai ales din punct de vedere al imaginii din cauza multiplelor dosare penale în care este cercetat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Dacă investiții nu reușit să aducă, peneliștii au băgat Iașul în scandaluri de nivel național. În acești trei ani de mandat, Costel Alexe a fost trimis în judecată în două dosare în care este acuzat de fapte de corupție. În celebrul dosar ”Tabla” Alexe este acuzat că ar fi cerut 22 tone de produse din tablă care au ajuns apoi la domeniul familiei de la Sculeni. În al doilea dosar, Alexe este acuzat de procurorii anticorupție de abuz în serviciu în cazul Școlii Populare de Arte ”Titel Popovici”.” a mai declarat social-democratul Bogdan Cojocaru.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!

octombrie 25, 2024

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România...

octombrie 23, 2024

Alegerile care au avut loc la finalul...

octombrie 23, 2024

Senator Maricel Popa: Dragi ieșeni, prieteni și...

octombrie 23, 2024

Ciucă îi cere doamnei Lasconi să se...