Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

Cosette Chichirău a demisionat din USR

„Vă informez că azi am demisionat din USR. Voi activa ca deputat neafiliat”, a anunțat Chichirău în ședința de plen a Camerei Deputaților. Deputat USR aflat la al doilea mandat, aceasta a deținut funcția de președinte al filialei din Iași a partidului. “Astăzi mi-am dat demisia din USR. Mișcarea reformistă a generației noastre trebuie continuată și revigorată, iar la USR motorul e cam gripat și nu mai trage.

Când faci aceleași lucruri cu aceleași metode și aceiași oameni ani de zile și nu obții rezultate, e cazul să încerci altceva. N-am vrut să renunț la USR prea devreme, dar s-au acumulat destule dovezi că acum nu mai este prea devreme. Poate chiar puțin cam târziu.

Află despre: Raport de parlamentar: Monica Berescu, deputat USR.

Avem nevoie sa regăsim vigoarea și dinamismul anilor trecuți. Avem nevoie de un partid suplu, cu structuri minime în teritoriu, cu candidați aleși pe sprânceană, ca în 2016, cu un proiect simplu și clar de reforme anti-corupție și pro-dezvoltare”, a scris Cosette Chichirău pe pagina sa de facebook. Aceasta a mai adăugat că își va duce mandatul de parlamentar până la sfârșit și nu va mai candida pentru un altul. Ca independent, va candida însă la Primăria Iași.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat din județul tău!

noiembrie 25, 2024

Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale...

noiembrie 22, 2024

Dragi prieteni, Duminică, vom avea ocazia de...