Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

Meniu

Dezastrul de la Crevedia putea fi evitat

Tragedia de la Crevedia, în care două persoane au decedat şi alte câteva zeci, printre care şi pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, au fost rănite, a scos la iveală mai multe detalii surprinzătoare. Staţia GPL care a sărit în aer a fost controlată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

În urma controlului au fost descoperite mai multe nereguli care au dus la suspendarea autorizaţiei de funcţionare. Cu toate acestea, staţia a continuat să funcţioneze. Deputatul PSD Marius Ostaficiuc a menţionat că după o astfel de tragedie se impun măsuri dure pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete. Stația nu mai avea autorizație de ani buni.

Citește un alt articol: Toleranţă zero pentru şoferii băuţi şi drogaţi la volan.

Raportul ISU este foarte clar

„Cine este răspunzător pentru tragedia de la Crevedia trebuie să dea de urgenţă explicaţii. Este extrem de grav dacă timp de circa 3 ani nimeni nu a sesizat că firma în cauză nu a respectat nici una dintre măsurile impuse de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Raportul ISU este unul destul de clar. Un raport care arată deficienţele constatate la acea staţie, dar care au fost ignorate. În aceste condiţii, ancheta procurorilor trebuie să scoată la iveală toate aceste fapte. Trebuie să evidenţieze cronologic faptele şi să ia măsurile care se impun”, a spus Marius Ostaficiuc, deputat PSD de Iaşi.

Explozia s-a produs din neglijenţa unui angajat al staţiei. Acesta a manevrat greşit un furtun în timp ce era cu ţigara aprinsă în mână. Deflagraţia a fost urmată de una şi mai puternică. De pe urma acesteia au avut de suferit cei din echipele de intervenţie.

”Munca pompierilor nu trebuie blamată, aşa cum nu trebuie să fie comentată de pe margine intervenţia din seara cu pricina. Intervenţiile în astfel de cazuri sunt extrem de dificile, iar angajaţii ISU au nevoie de tot sprijinul nostru în aceste momente. Important este că au fost salvate vieţi, că proporţiile tragediei au fost limitate. De altfel, trebuie să le mulţumim şi tuturor celor care au venit în aceste zile să doneze sânge la toate centrele de transfuzii din ţară, tocmai pentru a-i ajuta pe răniţii din deflagraţia de la Crevedia. Ştim cu toţii că avem de recuperat şi că avem nevoie de unităţi medicale puse la punct, de unităţi medicale ce pot îngriji arşii, cu echipamente moderne şi cu doctori pregătiţi. Suntem în proces de realizare a acestor unităţi, trei în ţară, care ar trebui să permită tratarea pacienţilor în România”, a adăugat deputatul social democrat.

”Cine este răspunzător, trebuie să plătească!”

Parlamentarul social democrat a mai precizat că România are nevoie de acele spitale pentru marii arşi. Spitalele puteau fi construite de ani buni, dar care au fost ignorate de cei care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii ani. ”Repet, cine este răspunzător trebuie să plătească! Trebuie să-şi asume şirul de greşeli, indiferent că vorbim de proprietarul staţiei, de cei care au permis ca aceasta să funcţioneze, deşi nu mai avea autorizaţie, etc. Este o problemă majoră ce trebuie să-şi găsească rezolvare, tocmai pentru a nu mai fi nevoiţi să trecem prin aşa ceva. Cazul Colectiv ne-a arătat lacunele sistemului, incendiile din spitale ne-au arătat lipsurile. Trebuie să acţionăm, trebuie să punem la punct ce trebuia făcut de ani buni. Din păcate, acum trebuie să recuperăm timpul pierdut.”, a mai susţinut Marius Ostaficiuc, deputat PSD Iaşi.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și pe Facebook pentru a fi la curent cu toate informațiile!

februarie 8, 2024

Guvernul a aprobat Creditul Fermierului. Ministrul Agriculturii,...

februarie 8, 2024

Organizațiile AUR au organizat proteste miercuri seara...