Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

Inadmisibil! Pliante electorale PNL la Inspectoratul Școlar Județean. Nu politizați Educația!

Peneliștii ieșeni au întrecut orice măsură. Au distribuit pliante electorale într-o instituție publică dedicată exclusiv Educației. Zeci de materiale de propagandă PNL au fost plasate, zilele trecute, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași. În respectivele flyere pe care și-au pus sigla partidului, liberalii ieșeni vorbeau despre implicarea lor în adoptarea și promovarea noii Legi a pensiilor. Pe care, de fapt, inițial nici măcar nu au susținut-o.

Mincinoși, ipocriți și într-o campanie ilegală în interiorul ISJ Iași.

Am rămas siderat în momentul în care am văzut ceea ce se întâmplă chiar în sediul Inspectoratului Școlar Județean Iași. Această instituție trebuie să rămână una de promovare și cultivare a actului educațional pentru învățământul preuniversitar și nu de diseminare a activităților de partid, chiar dacă doamna Luciana Antoci este un soldat ascultător al inculpatului Costel Alexe.

Vezi și: Movilă: ISU la Răducăneni și Vlădeni.

Sunt încă multe probleme de rezolvat în județul Iași în domeniul educației și ele nu vizează distribuirea de materiale de propagandă politică. Să nu uităm că una dintre unitățile de învățământ emblematice din Iași și chiar din țară, Colegiul Pedagogic, este închisă și 800 de elevi au de suferit, iar în mediul rural există încă multe situații care necesită atenția Inspectoratului. Acestea sunt priorități ale educației ieșene, nu propaganda politică.

Solicit public explicații din partea doamnei Luciana Antoci, în calitatea ei de Inspector Școlar General, cu privire la aceste materiale politice care se găseau și erau distribuite în sediul ISJ Iași.

Dacă e atât de implicată politic, poate că doamna Antoci ar trebui să renunțe la calitatea de șefă ISJ. Pentru a se dedica 100% campaniei electorale a PNL” a declarat Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași. Departamentul de comunicare al PSD Iași

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

noiembrie 25, 2024

Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale...

noiembrie 22, 2024

Dragi prieteni, Duminică, vom avea ocazia de...