Ziua în care a murit democrația, iar Ciucă şi Ciolacu i-au dat lecţii lui Dragnea. Comasarea alegerilor reprezintă falsificarea democraţiei. O asemenea bătaie de joc nu a mai văzut România niciodată. NU contează nimic pentru PSD şi PNL, în afară de interesul propriu. Contrar declaraţiilor făcute de PNL şi Iohannis, că rămân pe cont propriu, au urcat PNL în remorca PSD, pentru a-şi salva procentele şi fundurile.
Sigur, o bună parte din politicienii lor sunt născuţi în USL. Probabil de asta lucrurile încă funcţionează. Pentru că listele comune sunt ajutorul nesperat pentru o parte din ei.
Va fi interesant de văzut cum va funcţiona partidul stat în judeţele unde membrii PSD şi PNL s-au înjurat până acum. De mâine, se vor pupa, împăca şi face campanie în mod civilizat?
Află și despre: Sprijin pentru Autostrada A8!
Dimineaţa se înjură şi seara fac campanie împreună?
Au călcat în picioare votul liber şi posibilitatea de a ne exprima opţiunea de vot.
Asistăm la întoarcerea ţării în urmă cu 20 de ani, când ni se promitea liniştea pentru a acoperi furtul şi încălcarea legii de către putere, atât în plan central, cât şi în plan local.
Iohannis a predat PNL către PSD. De astăzi, PNL este istorie. Nu mai este prin noi înşine, este prin noi înşine în PSD. De astăzi avem Partidul Unic PSDNL.
Dreapta Unită rămâne singura opţiune pentru români. NU lăsăm PSD și PNL să fure viitorul României.
Petru Movilă – președinte PMP Iași
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!