Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

Patru ani irosiți cu dublul inculpat penal Costel Alexe, cel mai slab președinte din istoria Consiliului Județean Iași! 

Patru ani irosiți cu dublul inculpat penal Costel Alexe, cel mai slab președinte din istoria Consiliului Județean Iași! Cu trei luni înaintea alegerilor pentru șefia Consiliului Județean Iași,  bilanțul lui Costel Alexe, liberal dublu inculpat penal, este absolut  jenant. Promisiunile din campania electorală din 2020 și cele făcute  ulterior, după preluarea mandatului, s-au dovedit a fi simple  minciuni.  

Costel Alexe și cele mai importante eșecuri administrative:  

1) Nu a făcut un drum alternativ către Aeroportul Iași, deși și l-a  asumat; 

2) Supralărgirea șoselei din capăt CUG până la intersecția cu centura  Iașului. Adică trecerea de la două la patru benzi, a rămas tot la stadiul  de gogoașă electorală; 

3) Parcul Industrial de la Lețcani nu este finalizat nici până acum.  Costurile de construcție au fost permanent umflate, iar inspectorii  Curții de Conturi au găsit grave nereguli atât în ceea ce privește  calitatea lucrărilor cât și modul în care a fost gestionată financiar  investiția. „Până în 2024, vom operaționaliza Parcul Industrial de la  Leţcani, cel de la Holboca, precum și un Parc Industrial în zona  Pașcani”, clama Alexe în 2020. Nimic adevărat;

Vezi și: Iașul cel mai poluat oraș din țară.

4) Platforma Fortus (CUG), o adevărată comoară imobiliară, a rămas  nevalorificată; 

5) Iașul rămâne printre puținele mari orașe ale țării fără o șosea  ocolitoare care să scoată traficul greu din interior și să  descongestioneze circulația rutieră; 

6) Trenul urban, Iași – suburbii, a fost motiv de ședințe, postări pe  Facebook, desene pe hârtie și laude în conferințe de presă. La modul  serios, proiectul nu a avansat niciun centimetru; 

7) Construcția unei autogări, de altfel foarte importantă, nici nu a mai  fost amintită din 2020 încoace. Pur și simplu a fost detaliată în  broșura de campanie și apoi uitată cu desăvârșire; 

8) Transformarea Centrului Expozițional „Moldova” într-un Centru  de Excelență pentru Industrii Creative și un centru integrat de co working pare un proiect de viitor. Nu s-a întâmplat nimic nici în acest  caz; 

9) Crearea unui Centru medical Integrat clinic universitar pentru  situații de urgență și pregătire a medicilor și personalului medical și  de intervenție – zero progres; 

10) Construcția de creșe în zona metropolitană prin intermediul unei  Asociații de Dezvoltare Intracomunitară – nimic palpabil. 

Acestea sunt doar zece dintre promisiunile neonorate ale lui Alexe.  Din păcate pentru ieșeni, lista este mult mai lungă. În concluzie, mandatul lui Costel Alexe nu a fost marcat de dezvoltare, așa cum îi  suna sloganul, ci de stagnare, așa cum constatăm cu toții. 

Senator PSD, Maricel POPA

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

octombrie 23, 2024

Alegerile care au avut loc la finalul...

octombrie 23, 2024

Senator Maricel Popa: Dragi ieșeni, prieteni și...

octombrie 23, 2024

Ciucă îi cere doamnei Lasconi să se...

octombrie 21, 2024

Ciolacu propune măsuri pentru sprijinirea familiilor și...