PSD s-a ținut de promisiune: 3,8 milioane de pensii au crescut în septembrie. O nouă majorare în ianuarie 2025. PSD s-a angajat să repare nedreptățile din sistemul de pensii și, prin recalculare, s-a ținut de cuvânt: au fost eliminate inechitățile. Acesta a fost principalul obiectiv al reformei. Ca toți pensionarii care au muncit și au contribuit la fel, să primească pensii egale. Drept urmare, peste 82% dintre pensionarii din sistemul public beneficiază de o creștere a pensiei începând din această lună.
Astfel, peste 3,8 milioane de pensionari au o majorare a pensiei din septembrie 2024, media de creștere fiind de 26,65%. Aceasta se adaugă indexării de 13,8% aplicată la 1 ianuarie 2024 tuturor pensiilor. Rezultând într-o creștere cumulată de peste 40% în acest an pentru cei mai mulți dintre pensionari.
Extrem de important: nicio pensie nu a scăzut. Chiar dacă în decizia de recalculare primită recent apare o sumă mai mică decât pensia din luna august 2024, se va menține cuantumul cel mai favorabil, adică pensia în plată.
Vezi și: IaȘi decide! Mergi la vot!
Iată, schematic, care este impactul noii legi a pensiilor:
* 82,5% dintre pensionari, adică 3,8 milioane de persoane, au avut majorări în urma recalculării din septembrie 2024. Pensiile acestora vor continua să crească la fiecare indexare anuală
* în cazul a 13,1% dintre pensionari (600.000 de vârstnici) pensiile se vor majora de la 1 ianuarie 2025 și vor continua să crească la fiecare indexare anuală
* doar 4,4% dintre pensii (200.000) vor rămâne la aceeași valoare până când se realizează echitatea și apoi vor crește și acestea la fiecare indexare anuală
În concluzie, singura variantă de a înlătura inechitățile a fost ca unele pensii să crească mai mult, altele să crească mai puțin, iar altele să rămână la același nivel până când vor fi ajunse din urmă de cele pentru care s-au plătit aceleași contribuții.
Cele două mari principii pe care a fost gândită recalcularea:
1) La muncă și contribuții egale, pensiile să fie egale
2) Calculul se bazează pe contributivitate, fiecare pensie fiind proporțională cu munca și contribuțiile plătite de-a lungul anilor
Suplimentar, începând cu luna octombrie 2024, pensiile militare sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată recent de Guvernul Ciolacu. Această măsură vine ca răspuns la solicitările pensionarilor militari și are ca scop alinierea regimului fiscal al pensiilor militare cu cel al pensiilor din sistemul public. Această decizie reprezintă un act de echitate socială și de ea vor beneficia aproximativ 200.000 de pensionari militari.
Maricel Popa, senator PSD
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!