Potrivit unui comunicat de presă emis de USR, astăzi 10 noiembrie, consilierul local Răzvan Timofciuc a fost exclus din partid. Printre argumentele aduse a fost ”proasta reputație” și problemele de integritate. În urma evaluării realizate la nivel intern, în conformitate cu regulile, procedurile și statutul USR, Biroul Județean al USR Iași a decis să-l excludă din partid pe Răzvan Timofciuc.
„Am citit cu surprindere comunicatul de presă transmis în această dimineață și am aflat cu această ocazie că la ceas de seară, colegii mei s-au întrunit pentru a mă exclude. Nu am fost invitat pentru a-mi susține punctul de vedere. Mă surprinde această decizie. Ceea ce am citit din acel comunicat, ceea ce se reproșează este hilar, că aș fi adus o proastă reputație partidului în condițiile în care sunt cel mai activ consilier local. Nu mă așteptam la o astfel de decizie. Să văd care sunt căile de atac interne. Nu le știu acum și o să văd ce decizie voi lua. E o surpriză și pentru mine. Nu mă așteptam la așa ceva”, a declarat Răzvan Timofciuc.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile!