Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

Totul pentru copiii noștri!

Totul pentru copiii noștri! Dat fiind că la începutul acestei săptămâni copiii s-au întors în bănci, iar cadrele didactice la catedră, am susținut în Parlamentul României o declarație politică. Declarație în care am vorbit despre importanța investițiilor în sistemul educațional, un sector care beneficiază de toată susținerea Executivului Ciolacu!

”Un nou an școlar se marchează cu investiții concrete în infrastructura educațională, nu cu discursuri!

În mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Iași (2016 – 2020) am demarat un amplu și ambițios program de modernizare a rețelei școlare. Astfel, campania a avut în vedere 210 obiective:

  • 172 de școli au trecut prin procese de reabilitare
  • 32 de grădinițe și creșe au fost refăcute la standarde moderne
  • 6 școli au fost edificate de la zero

Așadar, investițiile au însemnat, ca medie, minim două unități de învățământ pentru fiecare din cele 98 de unități administrativ – teritoriale cât numără județul nostru. Valoarea cumulată a fondurilor alocate a fost de peste 300 milioane de lei, echivalentul a 60 milioane de euro. În paralel, creșele, grădinițele, școlile și liceele din județ au beneficiat și de amenajări. Acestea au fost în cabinete medicale, biblioteci, laboratoare, echipamente IT, săli și terenuri de sport.

Educația este o prioritate atât pentru primarii PSD cât și pentru Guvern

Un exemplu elocvent: acum câteva zile, la Țuțora, o comună amplasată pe Valea Prutului, au fost recepționate lucrările la centrul educațional Oprișeni. O școală din chirpici a fost transformată într-o unitatea la cele mai înalte standarde europene. Cu 6 milioane de lei, fonduri guvernamentale, centrul a fost reconfigurat și recompartimentat în 4 săli de clasă și 2 săli pentru grădiniță, având o capacitate totală de 100 de elevi și 40 de preşcolari. Totodată, au fost realizate și o bibliotecă modernă, o sală multifuncțională, un cabinet medical ce va fi dotat inclusiv cu un scaun stomatologic, spații administrative, grupuri sanitare. Clădirea a fost dotată cu un sistem de panouri fotovoltaice.

Vezi și: Ministrul Educației vizitează școli din regiunile afectate de inundații.

Educația este o prioritate atât pentru primarii PSD cât și pentru Guvern. Executivul condus de Marcel Ciolacu a alocat un buget record pentru acest domeniu. Primii pași au fost făcuți încă de la finalul anului trecut, de la construcția bugetului, când Educația a primit peste 4% din PIB, un plus cu 55% față de 2023. Investițiile au vizat modernizarea infrastructurii, dotarea grădinițelor, școlilor și liceelor din întreaga țară, deci îmbunătățirea condițiilor de studiu. Concomitent, Guvernul PSD a majorat și salariile celor din învățământ.”

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 23, 2024

Alegerile care au avut loc la finalul...

octombrie 23, 2024

Senator Maricel Popa: Dragi ieșeni, prieteni și...

octombrie 23, 2024

Ciucă îi cere doamnei Lasconi să se...

octombrie 21, 2024

Ciolacu propune măsuri pentru sprijinirea familiilor și...