Apostila este o ștampilă sau un certificat eliberat de autoritățile competente ale unui stat semnatar al Convenției de la Haga, pentru actele oficiale întocmite în țara respectivă, care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat semnatar al Convenției.
Scopul eliberării apostilei este autentificarea originii unui act oficial, pentru prevenirea utilizării unor acte false.
Procedura de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative emise de autorități ale administrației publice centrale sau locale, precum și de alte organe de autoritate administrativă din România, se desfasoară prin intermediul biroului apostilă organizat în cadrul instituțiilor prefectului. Eliberarea apostilei este gratuită.
Citește și despre: Parc industrial la Fortus.
Prin excepție, certificatele de cazier judiciar și certificatele de stare civilă se pot apostila la orice instituție a prefectului.
Solicitanții pot depune documentele și prin corespondență, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
- actul pentru care se solicită eliberarea apostilei este însotit de celelalte documente necesare;
- documentele sunt transmise printr-un serviciu de curierat rapid, cu confirmare de primire.
În vederea eliberării apostilei, solicitantul are obligația de a prezenta actul de identitate și de a depune la sediul instituției prefectului o cerere tip, indiferent de numărul actelor aparținând aceluiași titular pentru care se solicită eliberarea apostilei, și actul pentru care se solicită eliberarea apostilei, în original.
Urmăriți-ne și pe paginile de socializare Instagram și Facebook.