COMUNA VÂNĂTORI
Comuna Vânători se află în nord-vestul județului, pe malul stâng al Siretului și Sirețelului, la confluența celor două ape. Este străbătută de șoseaua județeană DJ208N, care o leagă spre vest de Lespezi și spre est de Todirești.
Comuna Vânători are în componență cinci sate: Vânători care este sat reședință și satele Crivești, Gura Bâdiliței, Hârtoape și Vlădnicuț.
Trei obiective de pe teritoriul comunei Vânători sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local, toate fiind situri arheologice: așezarea medievală de la „Siliștea”, situl de la „Poenița-Moară” și situl din „Dealul Bursucăriei” cu așezări din perioada Halstatt și din eneolitic.
Conform ultimului recensământ, populația comunei Vânători se ridică la 4.624 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior, când se înregistraseră 4.732 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (96,17%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,53%).
Comuna Vânători este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul Constantin Lupu, de la Partidul Social Democrat, este în funcție din 2008.
2023 ADMINIS