Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Bacău: Cea mai mare aeronavă din istoria aeroportului a aterizat pentru prima dată pe aeroportul băcăuan

Cea mai mare aeronavă din istoria aeroportului a aterizat pentru prima dată pe aeroportul băcăuan. Aeroportul Bacău a înregistrat o premieră notabilă, odată cu aterizarea unei aeronave A330 Hisky. Aceasta este cea mai mare care aeronavă care a operat vreodată pe acest aeroport. Airbus A330, cunoscut pentru fuzelajul său larg, a fost conceput inițial pentru a concura cu Boeing 767 pe rute transatlantice.

Modelul A330-200, care a aterizat la Bacău, este o versiune mai scurtă a A330-300. Acesta a fost proiectat pentru a fi un rival direct al Boeing 767-300. Avionul combină fuselajul Airbus A340-200 cu motoarele A330-300. De asemenea oferă o capacitate de combustibil sporită și aceeași masă maximă la decolare de 233 de tone.

Cu o capacitate de transport de 253 de pasageri, în configurație cu trei clase, A330-200 poate parcurge distanțe de până la 12.500 de kilometri. Aeronava este echipată cu motoare performante de la General Electric, Pratt & Whitney sau Rolls Royce, oferind un echilibru între eficiență și putere.

Citește și Va fi acordată o nouă tranșă din ajutorul alimentar pentru persoanele aflate în situații vulnerabile

Concurența principală a acestui model a fost Boeing 767-300, iar în prezent este Boeing 787-9, care promite un consum de combustibil redus cu 15% și o autonomie mai mare. Cu toate acestea, vânzările A330 au rămas puternice, aeronava fiind preferată de multe linii aeriene pentru rutele medii, unde este necesar un transport de pasageri la capacitate medie.

Această aterizare marchează un moment important pentru Aeroportul Bacău. Demonstrând capacitatea acestuia de a gestiona aeronave de mari dimensiuni și consolidându-i poziția pe piața aviatică regională.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!