Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Bacău: Firma Aerostar, profit de 47 de milioane de lei

Firma Aerostar, profit de 47 de milioane de lei. Aerostar Bacău a afişat un profit net în creştere uşoară, la 47,36 milioane de lei, după primul semestru din acest an, şi o cifră de afaceri de 292,83 milioane de lei, potrivit Raportului pe primul semestru al companiei, transmis Bursei de la Bucureşti.

„Din cifra de afaceri de 292.833 mii lei realizată în semestrul I 2024, societatea a vândut produse şi servicii pe piaţa internă de 52.606 mii lei, iar pe piaţa externă de 240.227 echivalent mii lei. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2024 s-a menţinut trendul în creştere pentru mentenanţa avioanelor civile ca urmare a creşterii cererilor de lucrări pentru cele 2 tipuri de aeronave pentru care Aerostar are autorizări.

Citește și: Unități medicale de gardă în perioada 15-18 august

În ceea ce priveşte evoluţia comparativă a vânzărilor pe pieţele de desfacere, Aerostar a înregistrat un trend ascendent pentru exporturi în Europa”, se precizează în documentul citat.

La finalul primului semestru din anul 2024, Aerostar a realizat şi pus în funcţiune investiţii în valoare de 12,56 milioane lei. La finalul lunii iunie, compania avea 1.844 salariaţi. Acţionarii semnificativi ai societăţii sunt Iarom S.A. Bucureşti (71,5%) şi Evergent Investments S.A. Bacău (15,2%).

Aerostar Bacău fabrică produse de aviaţie:

  • repară,
  • modernizează,
  • produce,
  • realizează integrări de sisteme aero şi terestre cu aplicaţii civile sau în domeniul apărării şi securităţii.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 25, 2024

Ciolacu – „Regiunea are nevoie urgentă de...

octombrie 25, 2024

Spitalul Județean va primi primul angiograf performant....