Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Bacău: Se termină studiu de fezabilitate pentru A13

Se termină studiu de fezabilitate pentru A13. Contractul pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov – Bacău va începe pe 26 septembrie, conform informațiilor furnizate de Economedia. Compania CNAIR a anunțat pe 21 iunie că a semnat un contract cu firma Consitrans pentru realizarea acestui studiu, care este esențial pentru construcția celor 164 de km ai autostrăzii ce va conecta Moldova de Transilvania.

Consitrans, o companie românească de inginerie, are la dispoziție un termen de 24 de luni pentru finalizarea studiului și va beneficia de o finanțare de 81,20 milioane de lei (fără TVA), fonduri disponibile prin Programul Transport.

Citește și: Ciclonul care provoacă distrugeri în Europa se va abate și asupra României

Aceasta este aceeași firmă care a realizat proiectarea Autostrăzii A7 Moldova. Potrivit informațiilor de pe platforma Termene.ro, Consitrans este deținută de Eduard și Viorica Hanganu. Acesta a raportat pentru anul 2022 o cifră de afaceri de 61 milioane de lei. De asemenea, și un profit de 630.000 de lei și un număr mediu de 176 de angajați.

Autostrada A13 va asigura o legătură importantă între regiunile Moldova și Transilvania. Totodată se va extinde de la Brașov spre sectoarele Brașov-Făgăraș și Făgăraș-Sibiu. De asemenea, CNAIR a anunțat că a desemnat deja câștigătorii licitațiilor de execuție pentru mai multe loturi din sectorul Sibiu-Făgăraș.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 25, 2024

Ciolacu – „Regiunea are nevoie urgentă de...

octombrie 25, 2024

Spitalul Județean va primi primul angiograf performant....