Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Bacău: Statul român învins de nu pacient

Statul român învins de nu pacient. Un caz remarcabil a avut loc în Bacău. Aici, o instanță judecătorească a decis ca un pacient de 57 de ani, diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, să beneficieze de decontarea integrală a tratamentului oncologic. Tratament care a fost prescris de un medic din Austria. Această hotărâre vine în urma unei acțiuni legale prin care pacientul a solicitat ca statul român să suporte costurile acestui tratament. Toate acestea în ciuda faptului că medicamentul respectiv nu este inclus pe lista medicamentelor compensate.

Curtea de Apel Bacău a decis ca instituțiile de sănătate să asigure, în regim de compensare, 100% din costurile lunare ale medicamentului. Acestea se ridică la 5.000 de euro. Pacientul, diagnosticat cu o formă specifică de cancer ce include o mutație genetică NTRK3, a început tratamentul prescris de un medic din Viena, iar după doar trei luni, boala a intrat în remisie, oferindu-i o speranță reală pentru o viață mai bună.

Citește și: Ciucă îi cere doamnei Lasconi să se retragă

Reprezentanții casei de avocatură „SCA Achim, Bulai” au subliniat importanța acestei decizii, evidențiind că pacientul nu ar trebui să sufere din cauza costurilor exorbitante, mai ales într-un domeniu în care tratamentele ar trebui să fie finanțate corespunzător de stat. Deși procesul pe fond continuă, această victorie temporară permite pacientului să se concentreze pe recuperare. Și de asemenea să nu mai fie împovărat de grija financiară legată de medicamentație. Toate acestea în contextul în care tratamentele oncologice în România sunt menționate ca fiind compensat 100%.

Această situație pune în evidență provocările cu care se confruntă sistemul de sănătate din România. Și necesitatea de a îmbunătăți accesul pacienților la tratamente esențiale, în special în cazul bolilor grave precum cancerul.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 23, 2024

Lucrările de consolidare la Depozitul de Deșeuri...

octombrie 23, 2024

Amendat că a alungat copiii. În cartierul...

octombrie 23, 2024

NU exportului! Din cele 10.500 de firme...

octombrie 23, 2024

Statul român învins de nu pacient. Un...