After school gratuit. Parohia Pacea din Botoșani a lansat un proiect inedit pentru a sprijini părinții care au copii în clasele I – IV și se confruntă cu dificultăți de organizare după terminarea orelor de școală. Începând cu luna septembrie, parohia va oferi un program gratuit, de luni până vineri, între orele 12:00 și 17:00.
Părinții își pot aduce copiii la parohie la ora 12:00, unde voluntarii îi vor prelua.
Citește și: Unități medicale de gardă în perioada 15-18 august
After school gratuit
Programul va include activități recreative din partea copilăriei de la 12:00 la 14:00, urmate de timp dedicat temelor, asistat de un învățător sau o învățătoare voluntară, de la 14:00 la 17:00.
Este important de menționat că această inițiativă se adresează în exclusivitate copiilor care fac parte din Parohia Pacea, iar înscrierile se vor face în funcție de disponibilitatea locurilor până la data de 1 septembrie. Toate materialele necesare pentru desfășurarea activităților vor fi asigurate prin sponsorizări, astfel încât niciun cost să nu fie impus părinților. Proiectul promite să fie o resursă valoroasă pentru comunitate. Acesta oferă nu doar supraveghere, ci și formare educațională și susținere emoțională pentru copii.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!