Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Botoșani: Amenzi de peste 10.000 de lei

Amenzi de peste 10.000 de lei în urma acțiunii de control desfășurate de polițiști și jandarmi. În noaptea de 29 spre 30 iunie, polițiștii din Poliția Municipiului Botoșani, sprijiniți de alte subunități ale poliției, inclusiv de cei de la Investigarea criminalității economice și de la combaterea criminalității organizate, de polițiștii rutieri, cei de la transporturi și acțiuni speciale, au desfășurat o acțiune împreună cu jandarmii pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în spațiul public.

Acțiunile au avut loc în zonele cu localuri publice și cu aglomerări de persoane, precum și pe arterele rutiere de acces. Toate acestea în intervalul orar 18:00-04:00.

Vezi și: Suceava: 5,5 milioane de euro pentru construcția Casei de Cultură în campusul USV

În cadrul acestei operațiuni, au fost controlate peste 600 de persoane. Dintre care 45 au fost supuse unui control corporal, iar șapte persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificări suplimentare.

De asemenea, au fost verificate 230 de autovehicule. Dintre acestea peste 100 au fost supuse testării cu aparatul etilotest sau drugtest.

În urma constatării neregulilor, au fost aplicate 162 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 127.000 de lei.

Dintre acestea:

  • 120 de sancțiuni au fost pentru abateri în trafic,
  • 31 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială,
  • iar trei pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice.

Vezi și: Suceava: 9 milioane de euro pentru modernizarea aducțiunilor de apă.

În timpul acțiunii, au fost identificați doi conducători auto aflați sub influența alcoolului și două persoane care conduceau fără permis de conducere. Împotriva acestora au fost întocmite dosare penale în curs de cercetare pentru infracțiunile respective.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

noiembrie 25, 2024

Noi facilități pentru utilizatorii parcărilor. Consiliul Local...