Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Botoșani: Hai la vaci cu 4.000 de lei!

Hai la vaci cu 4.000 de lei! Ciobanii angajați pentru îngrijirea animalelor vor beneficia de un salariu minim de 4.000 de lei/lună, dacă o inițiativă legislativă depusă la Senat va deveni lege. Salariul minim ar urma să se aplice în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2028.

Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea unor acte normative a fost depus în Senat și prevede stabilirea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lună. Pentru a se aplica, propunerea trebuie votată de Senat și de Camera Deputaților, promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.

Conform inițiativei legislative, prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2025 pentru domeniul agriculturii, respectiv pentru ingrijitorii de animale salariul de baza minim brut pe țară garantat în plată se va stabili în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,193 lei/ora, scrie Bugetul.ro.

Citește și: Simion, acuzat de legături cu agenți ruși și de deturnare a manifestațiilor electorale

Dacă va deveni lege, prevederea se va aplica în perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2028. Prevederile se vor aplica exclusiv domeniilor de activitate prevăzute la art. 60 punctul 7 lit. a)  – Cod CAE N 014 – cresterea animalelor din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Inițiativa legislativă mai prevede că nerespectarea prevederilor privind salariul minim de către societăți constituie contravenție.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!