Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Botoșani: Microbuze ecologice pentru școlari

Microbuze ecologice pentru școlari. Consiliul Județean Botoșani va achiziționa 28 de microbuze școlare ecologice, dintre care 18 sunt hibride și 10 electrice. Acestea vor fi cumpărate prin două licitații publice organizate în cadrul unor programe de finanțare diferite.

Pentru microbuzele hibride, finanțate prin Fondul de Mediu, a fost deja depusă o ofertă. Aceasta se află acum în procedura de evaluare tehnică. În cazul microbuzelor electrice, achiziționate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au fost depuse două oferte, aflate în curs de evaluare.

Vezi și: ”Produs în Bucovina”.

Achiziția microbuzelor se realizează din economiile obținute la prima licitație, care a fost derulată în cadrul unei finanțări de peste 7,2 milioane de euro. Prin această finanțare, Consiliul Județean a reușit deja să contracteze 26 de microbuze școlare electrice.

Primele microbuze achiziționate urmează să ajungă în județ în perioada imediat următoare. Cele 10 microbuze electrice vor fi alocate școlilor din comunele: Vlădeni, Trușești, Vârfu Câmpului, Știubieni, Lunca, Mihai Eminescu, Răuseni, Drăgușeni, Hănești și Broscăuți.

În paralel, microbuzele hibride sunt destinate unor școli speciale și altor instituții de învățământ din județ. Astfel, ele vor fi distribuite școlilor „Sfântul Stelian” din Botoșani și „Ion Pillat” din Dorohoi. În plus, vor deservi și unități școlare din localitățile:

Darabani, Săveni, Bălușeni, Cordăreni, Corlăteni, Curtești, Frumușica, Hudești, Ibănești, Manoleasa, Mileanca, Mitoc, Românești, Suharău, Șendriceni și Vlăsinești.

Aceste microbuze vor asigura un transport mai sigur și ecologic pentru elevii din județ, contribuind la reducerea emisiilor de carbon și la modernizarea transportului școlar.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!