Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Neamț: Reparații la Piața Dărmănești

Reparații la Piața Dărmănești. Scările de acces care fac legătura dintre Piața agroalimentară Dărmănești și strada 1 Decembrie 1918 au intrat în reparații capitale. Măsura a fost luată de conducerea Primăriei Piatra-Neamț, în urma mai multor sesizări venite din partea cetățenilor care locuiesc, sau a celor care își fac cumpărăturile în această zonă a cartierului Dărmănești.

Până în prezent, au fost dezafectate scările, rampele și trotuarele și a început execuția lucrărilor de înlocuire a pavelelor vechi și de reconfigurare a scărilor și a rampelor pentru persoanele cu dizabilități. Conform proiectului, rampele vor fi prevăzute cu mână curentă și, de asemenea, se va schimba planeitatea pentru un acces facil.

Citește și: Parohia „Înălțarea Domnului” Pașcani lansează campanie caritabilă pentru copiii din familii defavorizate

Suprafața pe care se intervine este de aproximativ 300 de metri pătrați. Din această cauză, în funcție de condițiile meteo, se estimează că lucrările vor fi finalizate în cursul săptămânii viitoare.

„Am primit sesizări și reclamații de la pietrenii care traversează frecvent acea zonă. Și anume că scările de lângă Piața Dărmănești sunt deteriorate și pun în pericol integritatea fizică a oamenilor. De aceea, am luat decizia să intervenim urgent pentru a rezolva această problemă punctuală a cetățenilor”, a declarat primarul Adrian Niță.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

noiembrie 29, 2024

Proiectul din comuna Cozmești, în valoare de...

noiembrie 29, 2024

În ianuarie – octombrie 2024, Serviciul Judeţean...

noiembrie 29, 2024

Candidat la Senat, colaborator al Securității. Consiliul...

noiembrie 29, 2024

Banca Națională a României (BNR) lansează în...