Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Neamț: Un ofițer anticorupție a fost reținut

Un ofițer anticorupție de la Direcția Generală Anticorupție (DGA) din Neamț a fost reținut de către poliția locală. Asta după ce a fost surprins conducând un vehicul fără a deține permis de conducere. Potrivit declarațiilor autorităților, ofițerul respectiv a fost convocat la sediul Poliției Neamț în cadrul unei anchete penale. Anchetă legată de conducerea unui vehicul fără permis, avându-i suspendat dreptul de a conduce.

Vezi și: Obiectiv ambițios pentru PSD, câștigare a fotoliului de primar.

Neapărând la convocare, s-a emis un mandat de aducere, iar ulterior acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Conform comunicatului emis de către DGA, acest ofițer anticorupție este în serviciu la Serviciul Județean Anticorupție Neamț începând din august 2020, în urma unei acțiuni penale deschise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț. Conducerea DGA a subliniat că vor fi luate și alte măsuri în funcție de evoluția anchetei penale, conform Statutului polițistului, și a condamnat ferm orice activitate care încalcă legea.

Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile!

septembrie 18, 2024

Investiții la Spitalul Județean. Consiliul Județean Vaslui...

septembrie 18, 2024

Bărbatul suspectat că a provocat un incendiu...

septembrie 18, 2024

Atenție, șoferi! Se lucrează! Primăria Bacău a...

septembrie 18, 2024

Descindere în cabinetul unui renumit medic. Marți,...