Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Suceava: Cea mai mare parcare supraterană

Suceava: Cea mai mare parcare supraterană. Proiectul pentru extinderea IULIUS Mall Suceava va fi gata în 12 luni de la data obținerii autorizației de construire. Până atunci, mai sunt câțiva pași importanți de făcut, la nivelul Agenției de Protecție a Mediului fiind o procedură în stadiu avansat. Recent, APM Suceava a anunțat publicul asupra luării deciziei etapei de încadrare. În cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Comen­tariile/Observațiile/Propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 27 iunie, dată după care se va putea lua o anumită decizie în funcție de eventualele observații sau propuneri.

Amplasamentul aferent proiectului se încadrează în zona de luncă a râului Suceava. Distanța de la amplasamentul proiectului până la cea mai apropiată zonă rezidențială este de aproape 942 m. Nivelul apei freatice se situează la adâncimi medii între 3 și 4 metri, cu oscilații sezoniere care pot depăși +/-1 m în raport cu oscilațiile de nivel ale râului Suceava.

Suceava: Cea mai mare parcare supraterană

Proiectul de investiție propus prevede, pe una din parcelele de teren (în suprafață de 3.120 mp), amenajarea unui număr de 90 locuri de parcare. Iar pe un alt amplasament în suprafață de 176.232 mp (teren studiat prin PUZ aprobat cu Hotărârea Consiliului Local nr. 353/2023) se are în vedere realizarea proiectului unei parcări supraetajate cu un număr de 2.422 locuri de parcare. În total, va rezulta un număr de 2.512 locuri de parcare.

De fapt, terenul propus pentru realizarea proiectului este compus din 102 parcele care însumează o suprafață totală de 176.232 mp. Dar vor fi două zone: „A” cu 56 de parcele cu o suprafață de 150.553 mp și „B” cu 45 de parcele cu o suprafață de 25.679 mp.

Suprafața de parcare supraterană aferentă zonei „A” este de 25.482,46 mp iar suprafața de circulații auto va fi de 46.637,44 mp. Suprafața de parcare supraterană aferentă zonei „B” este de 4.767,46 mp. Iar suprafața de circulații auto va fi de 10.118,3 mp. În zona „A” vor fi 2.031 locuri de parcare și spații verzi în suprafață de 11.766 mp. Iar în zona „B” vor fi 391 de locuri de parcare și spații verzi în suprafață de 8.509 mp.

Articolul complet pe: https://www.obiectivdesuceava.ro/stiri-din-suceava/cea-mai-mare-parcare-supraterana-din-suceava-va-fi-ridicata-la-iulius-mall-si-va-avea-2-512-locuri/.

octombrie 25, 2024

Lucrările pentru cel mai mare parc eolian...

octombrie 25, 2024

Premierul Marcel Ciolacu a participat ieri la...

octombrie 25, 2024

Un angiograf de ultimă generație, extrem de...