Pubele gratuite pentru liteneni. Toate gospodăriile din orașul Liteni vor primi, începând de luni, 25 noiembrie, câte trei europubele, fiecare de 120 de litri, pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Tomiță Onisii a spus că pubele vor fi distribuite de operatorul Ritmic Suceava, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare în orașul Liteni.
„Este un lucru extraordinar pentru orașul nostru că am ajuns prin acest acord cu operatorul să putem le dăm în folosință pentru a face o colectare a deșeurilor cât mai corectă și mai bună pe trei segmente. Astfel, pubele negre sunt destinate deșeurilor menajere fracția umedă, pubelele galbene sunt pentru PET-uri, materiale plastice, deșeuri feroase/neferoase, iar cele albastre sunt pentru hârtie și cartoane”, a spus Tomiță Onisii.
Citește și: Ultima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din 2024
El a precizat că pubelele nu vor fi date în proprietate cetățenilor, ci doar în folosință, în baza unui proces verbal de predare/primire. El a mai spus că cetățenii nu vor plăti nici un leu pentru aceste pubele.
El a spus că distribuția europubelelor se va face pe străzi/zone și sate astfel:
- str. I.V. Liteanu,
- Rotunzii,
- Preot Herțug,
- Dispensarului,
- Izvoare,
- zonele Bucșa,
- Pădurii,
- Malul Părăului,
- str. Siliștei,
- Toloci,
- Țărincuță,
- Humărie,
- Lanul Gării,
- Mihail Sadoveanu,
- Găinărie, Cioroi,
- și în satele Rotunda Corni,
- Șiliștea,
- Roșcani și Vercicani, în toate zonele.
Tomiță Onisii a făcut un apel către populație să fie prezenți acasă în momentul în care se distribuie aceste europubele.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!